Nou bilanț cutremurător în SUA. Președintele Donald Trump este însă optimist
Peste 2.500 de persoane au decedat în SUA miercuri din cauza noului coronavirus, ridicând numărul total al victimelor aproape de 60.900. Cu toate acestea, Donald Trump este optimist în ceea ce privește pandemia.
Statele Unite au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 2.500 de decese suplimentare legate de noul coronavirus, potrivit bilanţului afişat miercuri la ora locală 20.30 (joi, 00.30 GMT) de Universitatea Johns Hopkins.
După două zile de încetinire duminică şi luni, acest nou salt (de 2.502 decese) ridică bilanţul american la 60.853 de morţi în total de la începutul pandemiei, potrivit datelor actualizate continuu de universitate.
De departe cea mai afectată ţară, Statele Unite, care au depăşit luni pragul de un milion de cazuri diagnosticate cu COVID-19, numără aproape o treime din cazurile înregistrate în întreaga lume, anunță Agerpres.
Coronavirusul „va pleca”, a afirmat miercuri la Casa Albă preşedintele american, Donald Trump.
„Va pleca, se va duce, va fi eradicat”, a susţinut el, fără să precizeze cum, arată sursa citată.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.