Primele măsurile luate de noul management al companiei TAROM, apropie „prăbușirea” operatorului de transport aerian al României. Departamentul buget administrare agenții din cadrul TAROM a primit ordin de la proaspătul director de vânzări, Costin Ciotec să analizeze închiderea tuturor agențiilor externe pe motiv că se eficientizează activitatea operatorului aerian.

Surse din Ministerul Transporturilor ne-au declarat că închiderea tututor agențiilor externe prespune pierderea clienților și a venturilor directe în valoare de cel puțin 3 milioane de euro/lună, „bani care intră în visteria TAROM”. „Din data de 22 august s-a cerut această analiză din partea departamentului buget administrare agenții din cadrul TAROM. Dacă se aprobă această decizie se vor închide agențiile din Marea Britania, Irlanda, Franța, Italia, Spania, Moldova, Turcia, Grecia, Germania, Ungaria, Austria, Belgia, Olanda și Israel. Numai agențiile din Spania aduc peste 25 milioane de euro/an venituri în visteria TAROM.

Aceste venituri înseamnă vânzarea biletelor TAROM, bani încasați de agenții. Directorii TAROM au cerut costurile de închidere a agențiilor din Europa. TAROM cheltuiește între 3 și 4 milioane euro/an cu aceste agenții, în schimb, încasează între 3 și 4 milioane euro/lună venituri din bilete”, ne-au explicat sursele ministeriale.