Noi victime colaterale în războiul comercial SUA-China! Consumatorii din România, afectaţi şi ei

Noi victime colaterale în războiul comercial SUA-China! Consumatorii din România, afectaţi şi ei
Publicat de Bogdan Ungureanu la 16 august 2019, 12:36

Războiul comercial dintre Statele Unite şi China pare să nu-şi mai găsească o rezolvare. Între timp, noi companii şi milioane de consumatori din întreaga lume sunt tot mai afectaţi pe zi ce trece de deciziile luate la nivel înalt de cei doi giganţi economici.

Compania chineză Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, ar putea majora preţul produselor sale, în cazul în care SUA va mări tarifele aplicate importurilor. ”Preţurile cu amănuntul pentru produse ca PC-uri şi smartphone-uri vor creşte dacă vor creşte tarifele”, a precizat preşedintele Lenovo, Yang Yu. Anunţul gigantului asiatic a provocat scăderea acţiunilor sale cu 6,5%, la un minim al ultimelor două luni, potrivit agenţiei Reuters.

Deşi vânzările solide de PC-uri au dublat profitul, iar rezultatele trimestriale ale Lenova au depăşit aşteptările, incertitudinile tot mai mari cauzate de conflictul comercial dintre SUA şi China ar putea afecta grav compania cu sediul în Hong Kong. Preşedintele Lenovo mai spune că mutarea producţiei din China, pentru a evita tarifele americane, s-ar solda tot cu creşterea preţurilor, deşi anvergura globală a producţiei Lenovo îi conferă flexibilitatea de a face ajustări, aşa că grupul va rămâne dedicat Chinei.

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a declarat recent că va amâna impunerea de tarife de 10% pentru produse fabricate în China precum tablete şi laptopuri, dar că va aplica tarife pentru computerele desktop şi alte multe produse de la 1 septembrie.

Lenovo a înregistrat o cotă de piaţă record pe segmentul PC-urilor în trimestrul al doilea, de 25,1%. Veniturile generate de PC-uri şi dispozitivele smart au crescut cu 12%, în timp ce afacerile cu dispozitive mobile au scăzut cu 9%. Profitul net al Lenovo a crescut la 162 milioane de dolari în trimestrul doi, iar veniturile au crescut la 12,51 de miliarde de dolari.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.