Noi restricții în România? Anunț de ultimă oră după ședința de la MAI
Sursă: Inquam Photos / George Călin
Vești noi pentru români. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, vine cu noi informații privind impunerea de noi restricții în contextul apariției noii tulpini din Marea Britanie și în România.
Lucian Bode vine cu noi detalii despre restricții, după ședința de la MAI a grupului tehnico-ştiinţific în care a fost discutată apariţia noii tulpini de SARS-CoV-2 în România.
Potrivit ministrului de Interne, în acest moment, nu sunt încă luate în calcul noi restricţii, însă a îndemnat oamenii să respecte în continuare măsurile de protecţie împotriva COVID-19.
Totodată, el a vorbit și despre campania de vaccinare, dar și despre redeschiderea școlilor, una dintre cele mai importante priorități în acest moment.
„Da, am discutat despre acest lucru. Apelul nostru pe care îl adresăm cetăţenilor e de a nu lăsa garda jos, de a continua să respecte măsurile generale de protecţie în vederea menţinerii sănătăţii proprii şi a celor din jur şi de asemenea să se informeze cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Apropo de vaccinare, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 este de 446.285. În contextul noilor măsuri de reluare a unor activităţi şi a începerii şcolilor, prioritatea principală atât a noastră ca instituţie şi a cetăţenilor este prudenţa. Tocmai de aceea subliniez importanţa unei monitorizări atente, analizarea diferitelor aspecte aflate în strânsă legătură cu noua tulpină. Cu ajutorul colegilor specialişti să putem veni cu soluţii de limitare a răspândirii noii tulpini”, a afirmat Lucian Bode luni la Digi 24.
Noi restricții în România?
Ministrul a mai adăugat că au fost analizate posibilele efecte ale noii tulpini de coronavirus, însă momentan nu e cazul să fie impuse noi restricţii. Informații ministrului vin în contextul în care s-a vehiculat o astfel de informație.
„La sediul MAI, în urmă cu câteva ore, s-a încheiat o şedinţă a grupului tehnico-ştiinţific cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, epidemiologi, experţi în zona de sănătate publică, iar în urma discuţiilor avute, prioritatea noastră principală este aceea de a analiza posibile efecte ale noii tulpini, de adaptare a măsurilor adoptate pentru combaterea acesteia şi implicit de a informa celelalte organe abilitate pentru a lua măsuri la timp, pentru a nu risca răspândirea unei astfel de infectări în rândul populaţiei.
La acest moment, nu sunt prefigurate noi restricţii. Fac această precizare pentru că s-a vehiculat mult în spaţiul public problematica impunerii unor noi restricţii pe teritoriul României”, a completat Bode.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





