Noi proteste în faţa Guvernului! Ce îi cer sindicaliştii premierului Florin Cîţu

Noi proteste în faţa Guvernului! Ce îi cer sindicaliştii premierului Florin Cîţu
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 1 februarie 2021, 09:25

Noi proteste în faţa Guvernului! Astăzi, sindicaliştii ies în stradă cu noi revendicări pentru premierul Florin Cîţu, S-a aflat ce îi nemulţumeşte pe aceştia.

Noi proteste în faţa Guvernului! Astăzi, sindicaliştii ies în stradă cu noi revendicări pentru premierul Florin Cîţu, S-a aflat ce îi nemulţumeşte pe aceştia.

Guvernul Cîţu are parte de noi proteste

Guvernul Cîţu are parte de noi proteste. De data aceasta este vorba despre cei de la Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS. Aceştia vor protesta, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului. Cer respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical.

„1 februarie 1990 – 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare!

Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri!

Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico – sociale, din instituţii de asistenţă socială.

Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială.

Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea”, au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de socializare a Federaţiei.

Pentru ce protestea sindicaliştii

Sindicaliştii cer aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.