Se împlinesc 30 de zile de când anchetatorii caută probe la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal, pentru a putea spune ce s-a întâmplat cu adevărat cu Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, dar şi dacă există alte victime. Oamenii legii au cerut un nou mandat de percheziţie, al treilea de la debutul anchetei, şi vor analiza în continuare cu atenţie pereţii casei lui Gheorghe Dincă, pentru a vedea dacă bărbatul nu a ascuns probe acolo, scrie Digi24.

Criminaliştii au găsit în casa şi curtea lui Gheorghe Dincă un munte de gunoaie şi vechituri: cutii de plastic, canistre, bidoane, saci cu haine, cauciucuri uzate si ambalaje de tot felul. De pe acestea au trebuit să fie luate mii de amprente. Anchetatorii au cercetat cu grijă şi rampa construită în casă şi folosită pentru reparaţii auto.

Curtea de 3.000 de metri pătraţi a fost cercetată cu ajutorul unui scanner folosit de arheologi și geodezi. Detectorul a indicat 37 de locuri în care structura pământului a fost modificată, iar criminaliștii au săpat tot atâtea gropi, unele mici, însă altele cu diametrul de câțiva metri și adânci de până la 6 metri. Anchetatorii le-au cercetat pe toate şi au scos şi de acolo o mulţime de probe.

Cercetările de la casa din Caracal a lui Dincă au scos la iveală şi sute de fragmente de oase, majoritatea de animale. Legiştii trebuie să analizeze însă foarte multe dintre acestea, care intră în categoria “posibil umane”. În total, toate obiectele ridicate din curtea lui Gheorghe Dincă au umplut 7 camioane, unul dintre acestea fiind numai cu haine, multe din ele de damă.

Anchetatorii au golit şi fosa septică şi au secat fântâna din curte. Maşina cu care Gheorghe Dincă îşi răpea victimele a fost atent cercetată şi din ea au fost recoltate zeci de fire de păr, dar şi accesorii care ar fi putut fi purtate de o adolescenta, pe care însă familiile Luizei şi Alexandrei nu le recunosc.

Oamenii legii nu au analizat doar locuinţa lui Gheorghe Dincă. Cercetări au fost făcute şi în liziera de la marginea oraşului Caracal, unde au fost găsite oase aparţinând unei tinere cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, precum şi în alte şase locaţii. Procurorii DIICOT au interogat 30 de persoane, printre care şi soţia, fiica şi doi dintre cei trei fii ai lui Dincă, ajungându-se deja la 100 de ore de audieri.

Te-ar putea interesa și: