Acuzația făcută de echipa juridică a președintelui american Donald Trump este foarte dură: Roma ar fi implicată în presupusa fraudă electorală raportată de Partidul Republican, care i-ar fi permis lui Joe Biden să câștige ultimele alegeri prezidențiale din Statele Unite. Amintim că Sidney Powell, avocatul fostului consilier pentru Securitate Națională, Michael Flynn, a intentat un proces în ultimele zile pentru anularea rezultatelor alegerilor din Michigan, denunțând „sute de mii de buletine de vot ilegale, neeligibile, duplicate sau pur fictive”, posibile prin” fraudă electorală masivă”.

În centrul bătăliei legale a lui Powell se află sistemul de vot Dominion, o companie fondată în Canada, ale cărei echipamente și software-uri sunt utilizate în peste 20 de State americane. Potrivit echipei juridice a președintelui SUA, votul ar fi ușor de manipulat prin intermediul acestui sistem.

După cum explică „La Verità”, ultima pistă de investigație care ar privi Italia ar viza o parte din presupusul switch electoral, adică mecanismul de modificare a voturilor prin manipularea rezultatelor, care ar fi fost gândit (poate încă din primăvară) și, apoi, realizat și de Italia, printr-o legătură între un oficial american care lucrează la Ambasada SUA de la Roma (o presupunere care, dacă ar fi confirmată, nu ar rămâne evident fără consecințe), figuri militare de cel mai înalt nivel și colaborarea tehnică a unei companii italiene în sectorul apărării. Totul s-ar fi întâmplat prin așa-numita criptare militară, deci coduri și criptografii militare pentru a proteja anumite operațiuni și pentru a le face greu de decodificat, scrie il Giornale.

Amintim, de asemenea, că, potrivit republicanilor, Italia se află în centrul contra-anchetei despre Russiagate și a unei eventuale conspirații împotriva președintelui Donald Trump și a campaniei sale, pe care procurorul John Durham o investighează. Acesta din urmă, în urma încheierii anchetei de către procurorul special Robert Mueller, care a eliminat ipoteza „coluziunii” între personalul lui Trump și Rusia, a fost însărcinat de William Barr pentru a stabili dacă Departamentul de Justiție, FBI și autoritățile de informații secrete au acționat necorespunzător și „au conspirat” împotriva lui Donald Trump, în 2016.

În ultimele zile, Donald Trump a fost invitatul jurnalistei Maria Bartiromo în emisiunea sa „Sunday Morning Futures”, difuzată pe Fox News, unde a atacat sistemul judiciar american și a făcut un bilanț cu privire la lupta juridică îndelungată pe care el și echipa sa, conduse de către fostul primar al orașului New York, Rudolph Giuliani, au început-o, denunțând presupusa fraudă în multe dintre statele disputate. Președintele SUA a explicat că „au aruncat multe buletine de vot ale lui Trump. Acesta este cel mai simplu mod de a frauda. Am obținut 74 de milioane de voturi”, a remarcat.

Maria Bartiromo l-a întrebat pe magnat dacă va putea dovedi existența fraudei: „Voi folosi 125% din energia mea pentru a o face. Am nevoie de un judecător care să fie dispus să asculte. Avem nevoie de o Curte Supremă dispusă să ia o decizie cu adevărat importantă”, a răspuns Trump.

Pe YouTube, avocatul lui Trump și fostul primar din New York, Rudy Giuliani, a ilustrat – după spusele lui – modul în care funcționează Dominion. Societatea „are un contract cu o companie numită Smartmatic, cu sediul la Frankfurt, în Germania și la Barcelona, în Spania. Și când voturile sunt numărate, majoritatea sunt trimise la Frankfurt. Aceste software-uri sunt deosebit de vulnerabile la hackerii necunoscuți și extrem de vulnerabile la manipulare”, afirmă Giuliani.

Smartmatic „este o companie care își are originile în jurul anilor 2004, 2005. A fost fondată de doi venezueleni foarte apropiați de dictatorul Chavez. Și a fost fondată cu scopul specific de a putea comite fraude la alegeri”, afirmă fostul edil din Big Apple. Cât adevăr sau minciună există în aceste afirmații, revine acum echipei juridice a lui Trump să demonstreze.