Datele parțiale din exit-pollul CURS oferă primele indicii despre opțiunile alegătorilor din România. Conform acestor estimări, George Simion s-a detașat în primul tur al alegerilor prezidențiale, urmat de Crin Antonescu și Nicușor Dan. Reacțiile candidaților nu s-au lăsat așteptate, iar Nicușor Dan a avut un discurs echilibrat, în care a subliniat importanța prudenței în interpretarea acestor cifre preliminare.
Nicușor Dan, apel la prudență în fața rezultatelor parțiale
În fața susținătorilor săi adunați la sediul de campanie, Nicușor Dan a oferit o primă reacție imediat după publicarea datelor din exit-pollul CURS. Acesta a obținut, potrivit exit-POLL CURS, 20,9% din voturi.
”Democrația este despre comunități și problemele lor, cu aspirațiile lor. Vreau să felicit comunitățile fiecărui candidat.
Vreau să mulțumesc personalităților publice care m-au susținut și au girat cu numele lor campania mea, miilor de oameni acre au donat din buzunarele lor ca această campanie să aibă loc, voluntarilor care au făcut campania asta timp de 3 luni.
Şi noi, politicienii, mai avem, fiecare dintre noi, un drum lung până la a ajunge la aspiraţiile comunităţilor pe care vrem să le reprezentăm”, a declarat acesta în fața susținătorilor săi.
Potrivit acestuia, este esențial ca rezultatele să fie privite cu rezerve, având în vedere că sondajele reflectă situația de la ora 19.00 și nu includ voturile românilor din diaspora.
„Să ne raportăm cu prudenţă la rezultatele exit poll-urilor pe care le vedem pentru că ele sunt de la ora 19 şi sunt fără diaspora. Să aşteptăm numărătoarea exactă a voturilor care va veni în cursul acestei nopţi”, a afirmat candidatul independent, în fața unei audiențe entuziasmate.
Campania lui Nicușor Dan: susținut de voluntari și personalități publice
Candidatul a ținut să mulțumească tuturor celor care l-au sprijinit în această campanie electorală. Discursul său a inclus un mesaj de recunoștință adresat celor care au donat bani, au muncit voluntar sau și-au asociat imaginea cu candidatura sa.
„Vreau să mulţumesc în avans reprezentanţilor tuturor partidelor în secţiile de votare şi vreau să-i rog să asigure o numărătoare corectă din acest moment pentru că e vorba de încrederea românilor şi a partenerilor noştri în democraţia din România şi este un nou început faţă de care avem cu toţii responsabilitatea să-l facem în mod corect”, a mai spus el.
Simion conduce, lupta se duce pentru locul doi
Conform datelor furnizate de CURS, George Simion se află pe primul loc, câștigând detașat primul tur al alegerilor prezidențiale.
Următoarele poziții sunt ocupate de Crin Antonescu și Dan, între care diferența este extrem de mică. Deși rezultatele nu sunt finale, bătălia pentru locul doi rămâne una extrem de strânsă.
Prezența ridicată la urne și implicarea românilor din diaspora ar putea influența semnificativ rezultatul final al primului tur.
Entuziasm și aplauze la sediul de campanie
În ciuda incertitudinii privind rezultatul final,candidatul independent a fost întâmpinat cu aplauze la sediul de campanie. Susținătorii au scandat și și-au exprimat încrederea că acesta va merge mai departe în turul al doilea.
„A fost o onoare pentru mine și sper să o facem și în turul 2”, a mai declarat candidatul, menținând un ton optimist.