NEREGULILE de la TAROM l-au scos pe ministrul Bușe din birou

NEREGULILE de la TAROM l-au scos pe ministrul Bușe din birou
Publicat de Ştefan Etveş la 17 octombrie 2016, 13:50

După mai bine de două săptămâni de degringoladă în cadrul TAROM, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe a efectuat o inspecție la Direcția Tehnică a operatorului aerian.

În weekend, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a efectuat o vizită la compania TAROM unde a  inspectat activitatea Direcției Tehnice. Angajații TAROM ne-au declarat că ministrul Sorin Bușe a vizitat și hangarul TAROM unde se efectuează activități de mentenanță și reparații. „Ministrul Transporturilor a venit sa stea de vorbă cu managerul TAROM după ce joi seara un avion TAROM a ratat decolarea spre Iași, Sorin Bușe a vizitat și hangarul”, ne-au explicat angajații TAROM.

Ministerul Transporturilor a anunțat că  pentru evitarea întârzierilor sau anulărilor curselor, au fost deja implementate măsuri suplimentare celor deja existente. Măsurile suplimentare prevăd activități de control și includ verificări în plus ale aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum și efectuarea unor noi audituri de siguranță la lucrările de întreținere. „Vă cer să faceți verificări prin sondaj, însă verificările să fie efectuate și de alți oameni față de cei care fac check-ul zilnic”, a transmis ministrul Sorin Bușe. Potrivit Ministerului Transporturilor, în perioada imediat următoare, va fi înființat departamentul Maintenance Control Centre, care monitorizează și oferă asistență 24/7 pentru toate defectele apărute în operarea zilnică, dar și biroul AOG (Aircraft on Ground), cu program 24/7 pentru asistența comenzilor de piese în timp real, cu scopul de a reduce timpii de imobilizare a aeronavelor.

 

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.