Vin veşti bune referitoare la secţiile de terapie intensivă din România, aflate sub o presiune enormă în această perioadă. Ministrul Nelu Tătaru a declarat că în perioada următoare vor fi operaţionalizate încă 280 de paturi la terapie intensivă în 24 de spitale.

„Noi avem un număr în jur de 1.390 de paturi la terapie intensivă, avem 1.132 de pacienţi la terapie intensivă, mai avem în operaţionalizare încă 280 de paturi de la 24 de spitale, operaţionalizarea lor făcându-se între 7 şi 21 de zile”, a declarat ministrul Sănătăţii, duminică, după ce a vizitat împreună cu preşedintele Klaus Iohannis Institutul Clinic Fundeni.

El a precizat că există o evaluare parţială cu privire la deficienţele constatate în spitale.

„Avem nişte rezultate parţiale în care atât noi, cât şi cei de la ISU sau ANMDMR, în funcţie de deficienţa constatată, am făcut un program de conformare urmând să avem evaluarea la încă 14 zile. (…) Vorbim de evaluarea fiecărui circuit în secţiile de ATI de care se ocupă Ministerul Sănătăţii prin Inspecţia de Stat, ministrul va face un raport separat la tot ce înseamnă circuite electrice, precum şi ce va face ANMDMR pentru aparatură şi circuitele de gaz”, a arătat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că a fost informat duminică dimineaţa cu privire la incendiul de la Spitalul CFR din Cluj şi a indicat că cei care deţin spitale departamentale trebuie să facă aceleaşi evaluări ca şi Ministerul Sănătăţii.

Există şi posibilitatea transferului în străinătate dacă se va atinge capacitatea maximă la ATI

Tătaru a precizat că locurile de la terapie intensivă sunt în dinamică.

„În Bucureşti, în acest moment, avem suplimentare cu şase paturi la Spitalul Sfânta Maria, cu opt paturi la Spitalul Cantacuzino, cu 30 de paturi de terapie intensivă şi 30 de paturi de terapie intermediară la Spitalul Monza Metropolitan şi reevaluăm celelalte structuri care pot să facă adaptarea paturilor de terapie intensivă”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, se ia în calcul transferul pacienţilor în străinătate, dacă va fi nevoie.

„Sper să nu ajungem în acel moment, fiindcă reevaluăm tot ce înseamnă terapie intensivă, dar dacă va fi nevoie luăm în calcul şi acest lucru. După cum ştiţi, la nivelul comunităţii europene, există un mecanism pentru transferul în momentul în care într-adevăr nu mai avem această capacitate. În toată această pandemie au existat aceste transferuri de pacienţi în judeţele limitrofe sau la distanţă atunci când a fost nevoie de paturi pentru terapie intensivă”, a mai spus Tătaru.

În ceea ce priveşte definiţia de caz, el a arătat că aceasta este reevaluată, urmând ca săptămâna viitoare să se vină şi cu alte modificări.

Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica