Land Rover Discovery SVX

Destinat aventurilor „epice”, Discovery SVX este cel mai avansat vehicul Land Rover destinat entuziaștilor care caută libertatea pe trasee neamenajate. Dezvoltat de divizia Special Vehicle Operations (SVO)  a producătorului britanic, alături de Range Rover Sport SVR și Range Rover SVAutobiography, noul Discovery SVX va intra în producție în 2018 și va fi animat de un propulsor V8 de 5.0 litri care dezvoltă 525 CP și 625 Nm. Sub carcasa din aluminiu, Land Rover Discovery SVX ascunde sisteme performante de deplasare off-road precum Hydraulic Active Roll Control (H-ARC), Terrain Response 2, Hill Descent Control, Electronic Traction Control (ETC), Adaptive Dynamics, Dynamic Stability Control (DSC) și All-Terrain Progress Control (ATPC).

 

Porsche Cayenne

Deși designul noului Cayenne este doar o evoluție a variantei anterioare, a treia generație a SUV-ului Porsche ascunde o nouă gamă de motoare și un șasiu complet redesenat. Pe lângă interiorul avangardist și luxos, dotat cu cele mai noi sisteme de comandă și control din portofoliul mărcii, Porsche Cayenne uimește prin creșterea puterii propulsorului turbo de 3.0 litri care oferă acum 340 CP (cu 40 CP mai mult decât varianta anterioară). La fel se întâmplă și cu motorul V6 biturbo de 2.9 litri care dezvoltă acum 440 CP (+ 20 CP). Echipat cu pachetul Sport Chrono, Porsche Cayenne S accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puțin de cinci secunde.

 

Seat Arona

Cel mai mic SUV din gama Seat, Arona a fost prezentat oficial la Frankfurt, iar printre atuurile sale se numără încărcătorul wireless pentru smartphone, sistemul de navigație de 8 inci, Cruise Control-ul adaptiv și asistența pentru parcare. Considerat un „City Crossover”, Seat Arona este propulsat de unul dintre motoarele pe benzina 1.0 TSI – 95 CP, 1.0 TSI – 115 CP, 1.5 TSI  – 150 CP, sau de un diesel de 1.6 TDI  – 95 CP / 115 CP. Compania membră a grupului Volkswagen a prezentat la IAA noul său „Digital Cockpit” și a anunțat că va produce un nou SUV de mari dimensiuni care va purta unul dintre numele Alboran, Aranda, Avila sau Tarraco.

 

Skoda Karoq

Un nou SUV se alătură gamei mărcii Škoda. Karoq este un vehicul compact ale cărui dimensiuni (L = 4.382 mm, l = 1.841 mm, h =1.605 mm), alături de ampatamentul de 2.638 mm garantează spaţiu mai mult decât suficient pentru pasageri. Portbagajul are un volum de 521 litri cu bancheta în poziţie uzuală. Conform producătorului ceh, sunt disponibile cinci variante de motoare: două propulsoare pe benzină şi trei diesel, cu puteri cuprinse între 115 CP şi 190 CP.

 

Toyota Land Cruiser

 

Vestit pentru durabilitatea și încăpățânarea de a depăși orice obstacol, imperialul Land Cruiser produs de Toyota a sosit la Frankfurt cu un design exterior evoluat și un interior dominat de un bord nou care înglobează ecranul de opt inci Toyota Touch 2 al sistemului multimedia  Go. În Europa de Est, modelul va putea fi comandat cu unul dintre motoarele 2.8 D-4D turbodiesel – 177 CP, 2.7 VVT-i – 161 CP sau 4.0 VVT-i – 249 CP. Capacitățile off-road sunt garantate de o gardă la sol minimă de 215 mm și de unghiuri de atac și degajare de 31 de grade, respectiv, 25 de grade.

Volkswagen T-Roc

Cel mai mic SUV din gama Volkswagen, T-Roc, a avut premiera mondială la expoziția de la Frankfurt, moment în care au fost deschise și cataloagele de comenzi. Pentru piața vest-europeană, modelul are un preț de bază de 20.390 de euro, corespunzător variantei cu propulsorul 1.0 TSi care dezvoltă 115 CP. În afara acestei variante de propulsie, clienții pot opta pentru varianta 2.0 TSi – 190 CP sau 2.0 TDi – 150 CP, ambele putând fi cuplate la cutii automate DSG cu șapte trepte. Tot în combinație cu aceste două motoare există și opțiunea tracțiunii integrale 4 Motion. După premiera de la Frankfurt importatorul român al mărcii a anunțat și prețurile pentru România.

(Articol publicat în Suplimentul Auto Capital, apărut pe 25 septembrie 2017)

 

Citeşte şi: 

„Nebunia SUV” a ajuns la apogeu (1) FOTO

Ce spun oficialii Renault despre noua Dacia Duster

Roelant de Waard, Ford: Am lansat B-Max când monovolumele scădeau. EcoSport intră pe piaţă exact când segmentul său creşte puternic

Frankfurt Motor Show 2017: SUV-urile schimbă piaţa, iar electrificarea, afacerile industriei