Diana Buzoianu a subliniat, de asemenea, că aceste produse ajung, în cele din urmă, să ne afecteze grav sănătatea. „Ne uităm la modificarea legislației cu privire la produsele second-hand. Produsele second-hand care azi intră în România și care, din păcate, o mare parte dintre ele ajung la apoi fie în gropile de gunoi a căror capacitate deja a atins limita, dar de asemenea și pe câmpuri”, a specificat oficialul din Guvern.
„Aceste produse second-hand ajung după aia să ne otrăvească pe noi toți. Trebuie să găsim soluțiile de trasabilitate care să poată să ne asigure pe noi că trăim într-o societate și o țară sănătoasă și avem niște condiții de mediu prielnice pentru noi toti”, a declarat apoi Diana Buzoianu.
S-au cumpărat și echipamente
Ministrul a menționat și planurile de consolidare a capacității operaționale a Gărzii de Mediu. Este vorba despre utilizarea unor instrumente deja existente în dotarea instituției. Dar care nu pot fi întrebuințate din cauza absenței unor reglementări legale clare. Ceea ce este o situație frecventă în România.
„Am propus săptămâna trecută și am trimis către ministerele avizatoare o hotărâre de guvern care să dea posibilitatea inclusiv legală Gărzii Naționale de Mediu să folosească echipamentele pe care le-a achiziționat din PNRR (bodycam, drone), echipamente care nu au încă reglementarea juridică pentru a putea fi folosite. (…) Sper să avem acest HG adoptată dacă nu săptămâna aceasta atunci săptămâna viitoare”, a mai precizat Buzoianu.
Problema urșilor continuă
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a atins apoi și problema urșilor din România. O problemă care ar putea fi soluționată printr-o serie de măsuri care, cel mai probabil, vor provoca nemulțumiri. Potrivit acesteia, atunci „când vor urla ambele tabere vom ști că avem soluția corectă”.
Oficiala a atras atenția că, în acest moment, cotele de recoltare nu au fost atinse și că eliminarea exemplarelor mari de urs ar putea duce la dezechilibre și mai profunde în funcționarea naturală a ecosistemului. Buzoianu afirmă că România nu își permite să sacrifice urși la întâmplare și că, cel mai probabil, autoritățile vor recurge la majorarea sancțiunilor și la instalarea de garduri electrificate care să împiedice accesul urșilor în anumite perimetre.
„Eu cred că pentru o comunitate nu poți să vii cu o măsură. E nevoie de mai multe măsuri. Dacă ne uităm la comunitățile care au venit cu măsuri, acestea au fost puse în practică în doi ani. Avem o misiune vitală să protejăm viața oamenilor și o misiune de mediu, să protejăm biodiversitatea. Vom merge pe o cale de mijloc, asta nu va face din Ministerul Mediului un minister iubit. Când vor urla ambele tabere vom ști că am găsit o soluție echilibrată”, a declarat Buzoianu în cadrul unei conferințe de presă.