''Suntem acum prezenţi în Golful Aden, iar distrugătoarele Alborz şi Bouchehr patrulează la intrarea în Bab el-Mandeb'', a declarat amiralul iranian, citat de agenţia Irna. ''Suntem prezenţi în Golful Aden în conformitate cu regulile internaţionale, pentru a asigura securitatea navelor de marfă ale ţării noastre în faţa ameninţării reprezentate de piraţi'', a adăugat responsabilul iranian.

Prin strâmtoarea Bab el-Mandeb sunt tranzitate circa patru milioane de barili de petrol pe zi, care merg mai la nord prin canalul Suez sau oleoducul Sumed.

Un responsabil american afirma săptămâna trecută că un portavion şi o navă lansatoare de rachete americane s-au retras din apele din largul Yemenului după ce două nave iraniene, pe care Washingtonul le suspecta că transportă arme destinate rebelilor şiiţi în Yemen, au făcut cale întoarsă.

Şapte nave de război americane rămân în Golful Aden şi în apropiere de Yemen, unde rebelii şiiţi susţinuţi de Iran se confruntă cu partizanii preşedintelui aflat în exil la Ryad şi sunt ţinta unor raiduri aeriene ale unei coaliţii arabe conduse de Arabia Saudită, care a impus o blocadă aeriană şi maritimă acestei ţări.

''Informaţia potrivit căreia navele iraniene au primit avertismente şi au părăsit zona nu este corectă'', a adăugat amiralul Sayari, precizând totuşi că navele iraniene nu vor intra ''în apele teritoriale ale altor ţări'' şi că ''grupul naval va rămâne până pe 22 iunie în zonă şi va fi apoi înlocuit de un alt grup naval'' iranian.

Iranul neagă vehement orice sprijin militar pentru rebelii şiiţi din Yemen şi a cerut din nou oprirea bombardamentelor coaliţiei arabe, precum şi începerea unui dialog interyemenit sub egida ONU pentru a se pune capăt crizei.

De mai mulţi ani, Marina iraniană desfăşoară nave de război în Golful Aden, dar şi în Oceanul Indian, precizează AFP.AGERPRES