Primul model, Nokia X, se va baza pe o versiune accesibilă a sistemului de operare Android creat de Google, care a devenit cel mai popular soft din lume folosit la telefoanele mobile inteligente.

Lansarea noului model la Mobile World Congress, care se desfăşoară în Barcelona, vine cu doar câteva zile înainte ca grupul finlandez Nokia să-şi vândă operaţiunile de telefonie către Microsoft, o tranzacţie estimată la 7,2 miliarde de euro.

Prezentarea noului model reprezintă o încercare de a se menţine pe pieţele emergente, unde telefoanele low-cost bazate pe sistemul Android sunt cumpărate de sute de milioane de utilizatori.

Livrările de telefoane mobile inteligente au crescut în ritm anual cu 41%, la aproape un miliard de unităţi în 2013, conform companiei de cercetare de piaţă Strategy Analytics. Vânzările de telefoane echipate cu sistemul de operare Android au ajuns la 781,2 milioane de unităţi.

Tot pentru a profita de majorarea cererii pe pieţele emergente, Nokia a lansat recent trei modele din gama Asha: 500, 502 şi 503, având preţuri cuprinse între 69 şi 99 de dolari.

Gama de telefoane Asha are unele funcţii de bază ale unui smartphone, incluzând accesul la Internet şi aplicaţii, cum ar fi Facebook. La Barcelona, Nokia a prezentat Asha 230, la preţul de 45 de dolari, şi Nokia 220, la 29 de dolari.

Duminică noaptea, vicepreşedintele Microsoft, Joe Belfiore, a refuzat să comenteze decizia Nokia de a lansa o nouă linie de telefoane care utilizează sistemul de operare Android al rivalei Google.AGERPRES