Mugur Isărescu a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu inflația

Mugur Isărescu a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu inflația
Publicat de Daniela Popescu la 4 iulie 2019, 18:30

Mugur Isărescu a declarat joi că BNR își va face datoria și a subliniat luându-și angajamentul că nu vor exista probleme. Având în vedere mediul tumultuos declarația subliniază faptul că „ţara are bancă centrală”.

Inflaţia în luna iunie este posibil să coboare sub 4%, conform datelor pe care Banca Naţională le are din piaţă, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

„Inflaţie galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere că ţara are bancă centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta. Dar, încă o dată, Banca Centrală îşi face datoria în România şi nu vom avea inflaţie galopantă câtuşi de puţin. După câte vedeţi, noi discutăm de jumătăţi de procent, de procent. Maxim un procent a fost peste marginea de sus a ţintei noastre. Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform nu percepţiei, ci datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%. Şi atunci aproape că discuţiile acestea se vor mai calma”, a afirmat Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti dacă vom avea inflaţie galopantă.

Inflaţia galopantă presupune o creştere de peste 10%.

Guvernatorul BNR a precizat că în România există un exces de cerere, care se duce în deficitul de cont curent, adică se importă mai mult.

„S-a stimulat prea mult consumul. Am spus acest lucru de repetate ori în ultimii doi ani de zile. (…) Există o diferenţă între percepţie şi realitate şi percepţia este că se duce cursul spre 5 lei pentru un euro şi el tinde să coboare spre 4,7 lei, pentru că avem intrări majore de capital, ceea ce s-ar putea să însemne că ecartul de dobândă este suficient de atractiv, iar această situaţie nu bucură neapărat banca centrală”, a subliniat guvernatorul BNR.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Daniela Popescu

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.