"Astăzi semnez un ordin de ministru prin care până la sfârşitul anului 2013 se vor suspenda toate activităţile de export pentru medicamentele oncologice", a spus ministrul.

Acesta a mai precizat că efectele bune ale împrumutului de 800.000 de euro autorizat de Guvern companiei Unifarm pentru achiziţionarea de medicamente oncologice s-au făcut simţite. "România primeşte medicamentele mult mai repede decât alte ţări, ca urmare a eforturilor Unifarm", a spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul a anunţat aceste măsuri în contextul în care ar fi ‘dovezi’ care arată că există anumite nereguli în sistem. Astfel, există un producător-distribuitor care a notificat o creştere a preţurilor la unele medicamente de peste 70%.

Eugen Nicolăescu consideră că acest lucru face parte dintr-o strategie prin care o serie de medicamente ieftine au fost retrase şi acum sunt înregistrate din nou cu preţuri crescute.

"Începând cu octombrie 2012 şi până în ianuarie 2013 s-au eliberat de către Unifarm trei medicamente oncologice esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate către unităţile spitaliceşti care au comandat acest lucru. E vorba de Alkeran, Leukeran, Purinethol. Începând cu 2012, când s-a înfiinţat Unifarm, aceste produse au fost afişate şi în sistem electronic. La acel moment produsele respective nu prezentau o discontinuitate în piaţa produselor din România, fiind disponibile şi la alţi distribuitori. Pentru că spitalele nu au comandat aceste medicamente şi pentru a preveni expirarea medicamentelor, produsele respective au fost livrate în piaţă către farmaciile cu circuit deschis. În urma investigaţiilor ulterioare făcute împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului s-a dovedit că Farmacia Melissa Farm SRL din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm aceste produse, a livrat, prin depozitul aflat în spatele ei, în ţări europene, prin export paralel, aceste medicamente", a detaliat ministrul.

El a explicat că farmacia dădea comandă la Unifarm, care livra medicamentele, iar apoi, prin propriul depozit, acestea erau scoase din România prin comerţ paralel.

Farmacia exporta medicamentele oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia şi Letonia.

"În ceea ce priveşte Alkeran, spitalele au comandat din octombrie 2012 doar 110 cutii, restul de 844 de cutii au fost livrate prin farmacii cu circuit deschis, din care 381 de cutii au fost livrate unei singure farmacii. Purinethol – 206 cutii au fost livrate spitalelor, iar restul de 2.919 cutii, livrate prin farmacii cu circuit deschis, 2.300 au fost livrate prin Farmacia Melissa Farm SRL, din Ploieşti. Leukeran – 220 de cutii au fost comandate şi livrate spitalelor iar din restul de 3.972 cutii 2.821 cutii au fost livrate acestei farmacii. Abia în luna martie am fost informaţi, la solicitarea noastră, ca urmare a controlului, de către Agenţia Naţională a Medicamentului că această farmacie prin depozitul din spatele său exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia şi Letonia. Totodată, în decursul anului 2012, toate aceste produse au existat la mai mulţi distribuitori, prin urmare, piaţa era acoperită cu aceste medicamente. Dacă nu s-ar fi făcut exportul paralel, ar fi existat stocuri până în luna august 2013", a susţinut Nicolăescu, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a mai anunţat că prin contractul-cadru şi hotărârea de guvern privind programele naţionale de sănătate, toate medicamentele care au preţul cel mai mic şi pentru care pacientul nu plăteşte nimic trebuie să fie asigurate în proporţie de minimum 50% din necesarul pieţei de către producător.
Ce este exportul paralel
În ultimii trei ani, medicamente în valoare de un miliard și jumătate de euro au luat calea străinătății. Vorbim de "export paralel", un fenomen în totalitate legal, care a debutat în 2009, odată cu decizia Guvernului de a pune cel mai mic preț din Europa la medicamentele din România, care a micșorat considerabil stocurile famaciilor.
Compania de cercetare a pieței farmaceutice, Cegedim estimează că exporturile paralele de medicamente au ajuns la circa 1,5 miliarde de euro. În doar doi ani de la implementarea politicii celui mai mic preţ, exportul paralel cu medicamente a crescut de cinci ori, ajungând până la 25% din piaţă în 2011, iar valorile sunt atât de mari pentru că sunt vizate medicamentele scumpe, unde câştigul este mai mare.
Vedeţi aici la ce nivel au ajuns exporturile paralele:

Citeşte şi: România, raiul exportului paralel de medicamente. Ce spune Agenția Națională a Medicamentului despre fenomen

Te-ar putea interesa și: