Motoarele economiei Germaniei și Franței, turate la maxim
Ce mai mare economie europeană a înregistrat o creștere economică peste așteptări, motorul german avansând în primele trei luni ale acestui an cu 1,5% față de trimestrul anterior. Creșterea economică a avut la bază stimularea exporturilor și a consumului.
Cele 5,2% în termeni anuali reprezintă cea mai mare creștere din istoria recentă a Germaniei, conform publicației spaniole, El Pais.
Cu toate că această țară este locomotiva Europei, Franța este de asemenea un element important al ecuației economice comunitare. La rândul său, Hexagonul a înregistrat o creștere trimestrială de 1% și de 2,2% față de aceeași perioadă a lui 2010.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





