„Am vorbit și cu alți lideri politici, președinți de partid, în acest moment dorim să depunem o moțiune simplă în ceea ce-l privește pe Florin Cîțu. Nu are capacitatea nici măcar de a debloca un simplu site pentru ca oamenii de afaceri să-și poată accesa împrumuturi

Am constatat la șapte zile după atacul marțienilor asupra site-ului domnului Cîțu că tot nu s-a rezolvat problema. Sunt 7 zile de când administratorii IMM-urilor nu pot în continuare să aibă acces la fondurile guvernamentale, fonduri europene, dintr-o neputință a unui ministru, mai nou și mincinos. Vă reamintesc, suntem la o lună și o săptămână de la declanșarea stării de urgență și niciun IMM nu poate să acceseze niciun fel de împrumut. Nu le rămâne altceva de făcut decât să concedieze oameni pentru că nu-și pot face un plan de afaceri fiindcă Guvernul României nu are capacitatea de a face un simplu site funcțional”, a spus Marcel Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Un proiect de lege foarte important

„Am mai avut un proiect de lege foarte important. E prima oară, după multă vorbărie, când toate forțele politice pe un proiect inițiat de PSD, am interzis exportul la Bușteni pe o terioadă de 10 ani. Au fost și niște amendamente respinse, acceptate până la urmă de toți liderii de grup. Nu e perfect, dar e un pas, pentru prima oară semnificativ, făcut în abuzurile și furturile din pădurile României.

Săptămâna viitoare o să avem dezbateri, proiecte de legi, am modificat și o anumită funcționalitate a comisiilor. Toate comisiile vor discuta online sau fizic. Vor fi înregistrate și puse pe site-ul Camerei Deputaților și să aibă acces toată lumea.

Am creat în acest moment o majoritate suficientă să putem veni în Parlament cu un program coerent economic pentru că noi considerăm că Guvernul României nu a venit cu nimic concret, etapizat, cu nimic care să vină în așteptarea românilor, ca românii să știe ce-i așteaptă în viitor”, a adăugat acesta.