Moșii de Toamnă 2020. Ce este interzis să dai de pomană în Sâmbăta morților? Tradiții și obiceiuri

Moşii de toamnă reprezintă o zi de pomenire inainte de inceperea Postului Nasterii Domnului (15 noiembrie). In aceasta sambata, ne rugam ca si cei adormiti intru Domnul sa primeasca harul pe care noi il dobandim la sarbatoarea Nasterii Domnului.

De obicei, Moşii de toamnă pică în prima sâmbătă a lunii noiembrie, adică pe data de 7, însă în 2020 se fac pomeniri de Sâmbăta Morţilor pe 31 octombrie 2020, potrivit calendarului ortodox.

Pe această dată românii fac pomenirea morţilor cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morţilor.

De Moșii de toamnă este bine să dai de pomană colaci și colivă și să te rogi pentru cei dragi trecuți la cele veșnice.

De cealaltă parte însă, în ziua sfântă de 31 octombrie, nu este bine să dai de pomană alcool sau ţigări.

Tradiții și obiceiuri pentru Moșii de Toamnă

Tradițiile și obiceiurile sunt multiple. În această sâmbătă gospodinele merg la biserică cu colaci, colivă și cu lumânări și tămâie la Sfânta Liturghie.

În ceea ce privește pregătirile pentru Moșii de Toamnă, acestea se fac încă din Ajun, de vineri și este mare păcat să nu ai toate lucrurile gata pentru a fi duse la Biserică.

De asemenea, tradiţia populară mai spune că în această zi nu este bine să mergi la fântână şi nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată, întrucât pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele. Cine nu ţine cont de acest lucru va avea ghinion până la sfârşitul anului.

Moșii de Toamnă 2020. Ce este interzis să dai de pomană în Sâmbăta morților? Tradiții și obiceiuri

Un alt lucru interzis de Sâmbăta Morţilor este că nu este bine să faci vizite, decât dacă duci de pomană.

Care sunt sărbătorile de Moși

Pentru persoanele care nu cunosc foarte bine acest aspect, în tradiţia românească există patru sărbători de Moşi, în care se fac parastase:

  • Moşii de primăvară (de Măcinici)
  • Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor)
  • Moşii de toamnă (în prima sâmbătă din noiembrie)
  • Mosii de iarna (sâmbata dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui)

Moșii de Toamnă 2020. Ce este interzis să dai de pomană în Sâmbăta morților? Tradiții și obiceiuri