Elveţia este singura ţară în care sinuciderea asistată şi oamenii bolnavi în fază terminală din toată lumea pot să-şi afle sfârşitul într-un mod „civilizat”. O pacientă din Marea Britanie a declanşat o dezbatere internaţională pe această temă, după ce s-a adresat instanţelor de judecată cărora le-a cerut o garanţie că soţul ei nu va fi condamnat la închisoare după ce ea se va sinucide.

Dacă un bolnav în fază terminală, aflat în deplinătatea facultăţilor mintale, decide să-şi scurteze agonia şi să-şi ia singur viaţa, dar este incapabil, fizic, de orice acţiune, nu are altă posibilitate decât să ceară ajutorul celor din jur. Adesea, aceştia sunt tocmai cei care au grijă de bolnav şi care sunt obligaţi legal, deontologic şi moral să îl refuze.

Sinuciderea asistată a fost ilegală pentru 50 de ani în Marea Britanie, însă cazul unei paciente bolnavă de scleroză multiplă a creat un precedent care schimbă contextul legal al acestei probleme. Spre deosebire de eutanasie, care înseamnă provocarea morţii unei persoane la cererea acesteia, sinuciderea asistată nu presupune asumarea actului final. În acest caz, familia sau medicii ajută pacientul să se sinucidă, „la cererea repetată şi bine analizată a acestuia. De exemplu, pacientului i se prescrie o reţetă cu o substanţă letală, i se indică cum să oprească singur aparatele de resuscitare sau i se oferă o mască şi un tub cu un gaz care provoacă moartea” (revista Colegiului Medicilor din Iaşi, “Bioetica”, vol. 2, nr. 2)

Legislaţie mai flexibilă în Marea Britanie

Procurorul general al Marii Britanii a stabilit o listă de condiţii în care sinuciderea asistată este acoperită din punct de vedere legal. Deşi acest domeniu este evitat adesea de legiuitori, datorită factorilor greu de cuantificat implicaţi în aceste proceduri, lista celor 13 condiţii care trebuie îndeplinite în astfel de cazuri măreşte substanţial flexibilitatea legii. În primul rând, pacientul trebuie să îşi exprime în mod clar dorinţa de a muri; persoana care îl ajută trebuie să fie motivată de compasiune; pacientul să sufere de o boală degenerativă incurabilă în stadiu terminal.

Dacă pacientul are sub 18 ani, are un handicap mintal sau nu este sigur pe dorinţele sale sau dacă persoana care asistă sinuciderea o face sub presiune sau motivată de câştiguri materiale de pe urma decesului, aceasta riscă să execute o pedeapsă de 14 ani de închisoare. Liniile principale ale acestei legi vor fi supuse dezbaterii publice până la data de 16 decembrie, versiunea finală urmând să fie publicată în primăvară.

Cazul Debbie Purdy

Debbie Purdy este o pacientă de scleroză multiplă care a reuşit să aducă o modificare în cadrul legislativ. Debby este imobilizată într-un scaun cu rotile, iar soţul ei, care are în permanenţă grijă de ea, i-a acceptat decizia de a muri şi vrea să-i fie alături. Acesta riscă însă o pedeapsă cu închisoarea, conform legislaţiei actuale. După după ce a pierdut mai multe procese prin care cerea o garanţie că soţul ei nu va fi cercetat penal după deces, Low Lords, cea mai înaltă instanţă de apel în Marea Britanie, i-a acordat câştig de cauză.

„Este datoria mea să mă asigur că cei mai vulnerabili oameni sunt protejaţi  şi li se oferă toate informaţiile necesare penru a putea lua decizii în cunoştinţă de cauză”, a spus Procurorul General  Keir Starmer într-un comunicat de presă.

Debby Purdy a declarat, la rândul său, că este uşurată că bunul simţ a câştigat. „Eu, şi mulţi ca mine, vreau să pot să aleg în cunoştinţă de cauză felul în care voi muri, dacă suferinţa devine insuportabilă. Vrem să ştim dacă oamenii pe care îi iubim vor fi condamnaţi în cazul în care ne ajută să murim, chiar dacă această asistenţă presupune doar să stea alături de noi până la sfârşit”, a spus în conferinţa de presă de după proces.

Tarife uriaşe fără transparenţă financiară

Deoarece sinuciderea asistată este legală doar în Elveţia, peste 200 de britanici în stadii terminale ale unor boli degenerative au apelat la singura clinică din lume care acordă aceste servicii, „Dignitas”, la tariful de 10.000 de euro, în care sunt incluse cheltuielile de înmormântare.

Clinica oferă şi un „pachet minim” de 4.000 de euro, care include doar procedura de omor. Dar, în ciuda faptului că este o organizaţie non-profit, clinica a refuzat în repetate rânduri să dea socoteală din punct de vedere financiar. La sfârşitul anului trecut, aproximativ 1.000 de oameni apelaseră la serviciile clinicii, care deţine mai multe apartamente din Zurich.

 

În România, sinuciderea asistată este considerată omor

Conform legislaţiei actuale din România, încadrarea juridică pentru participarea la sinuciderea unui pacient este fie la determinarea suicidului, fie la omor, indiferent dacă vorbim de apropiaţi sau cadre medicale. „Noul Cod Penal are un articol special pentru eutanasie şi suicidul asistat medical ca forme cu circumstanţe atenuante ale omorului. De altfel, pentru eutansie („omor din milă”) codurile penale româneşti până în 1967 aveau o asemenea referire. Nu exista referire pentru suicidul asistat medical, deoarece nu era definit în practică”, explică prof. univ. dr. Vasile Astaraşoae, editor al revistei Colegiului Medicilor din Iaşi, „Bioetica”.

Acesta atrage însă atenţia că societatea românească nu este încă pregătită pentru o lege care să accepte astfel de proceduri. „Există câteva cercetări sociologice în domeniu efectuate la Sibiu şi la Iaşi, publicate în Revista Română de Bioetică, din care reiese foarte clar ca populaţia României respinge eutanasia şi implicit suicidul asistat medical într-o proporţie cuprinsă în funcţie de studiu între 79-84%”, spune doctorul Astaraşoae.

Biserica Ortodoxă: „Nu mai există o valorizare a suferinţei”

Una dintre cele mai puternice influenţe asupra opiniei publice din România vine din partea Bisericii Ortodoxe, care condamnă aceste proceduri. „Din punctul de vedere al bisericii nu poate exista aprobare sau înţelegere pentru cineva care vrea să se sinucidă, iar biserica romano-catolică are aceeaşi poziţie. Din păcate, nu mai există o intenţie a valorizării suferinţei, şi rolul bisericii este şi acela de a ajuta oamenii să redescopere această valoare. Sigur că un suferind vede lumea altfel, dar în creştinism suferinţa este văzută ca încercare, pocăinţă sau penitenţă”, spune prof. dr. Ştefan Iloae, consilier în comunicare la Patriarhia Română.

Oficial, Colegiile Medicilor din România nu s-au confruntat cu astfel de cazuri

Colegiul Medicilor din România  nu s-a confruntat cu astfel de cazuri. „Codul deontologic interzice astfel de acţiuni, iar sancţiunea pentru medici ar fi excluderea din Colegiul Medicilor şi, implicit, pierderea drepturilor de a profesa medicina potrivit principiului că esenţa profesiei medicale este de a lupta cu boala şi a prelungi viaţa (mâna care vindecă nu poate să fie mâna care ucide)”, explică doctorul.

Societatea civilă: „Viaţa umană este, înainte de toate, conştiinţă”

Societatea civilă are însă o perspectivă diferită asupra „omorului din milă”: „Medicii jură să păstreze respectul deplin pentru viaţa umană. Viaţa umană este, înainte de toate, conştiinţă. Conştiinţa este cea care reclamă şi proclamă demnitatea, ea este sinonimă cu umanitatea. Jurământul medicilor nu este realizat în faţa unui dictator absolut care cere ca soldaţii săi să fie ţinuţi în viaţă cât mai mult şi în orice condiţii, ci în faţa fiecărei conştiinţe individuale care este în situaţia de a striga disperat după ajutor. Când viaţa biologică poate fi încă menţinută prin aparate, dar conştiinţa pacientului este prinsă fără scăpare într-un cerc al suferinţei ce are ca iminent sfârşit chiar moartea, atunci demnitatea îţi cere să asculţi acea conştiinţă şi să-i îndeplineşti o ultimă favoare…”, spune Andrei Trandafira, reprezentantul Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională.

„Dignitas” oferă asitenţă suicidală şi bolnavilor de depresie

Dezbaterea internaţională declanşată de pacienta britanică are ca temă recurentă aşa-zisul „turism suicidal” în Elveţia, unde vin pacienţi din întreaga lume să moară, contra unei sume fabuloase, în Zurich fiind singura clinică din lume care oferă astfel de servicii. Pentru că deţine monopol mondial asupra acestui serviciu, clinica „Dignitas” îşi permite să stabilească tarife de 10.000 de euro, în care sunt incluse asistenţa psihologică şi injecţia letală, toată procedura terminându-se în câteva ore. Astfel, moartea în condiţii demne a devenit un lux adresat bogaţilor sau oamenilor care, aflându-se în pragul morţii, îşi dau toţi banii pentru o trecere mai uşoară în nefiinţă.

Clinica „Dignitas” a intrat în atenţia opiniei publice din România la începutul anului, când un român, deprimat din cauza divorţului, a primit injecţia letală fără a i se acorda tratament psihiatric antidepresiv. Andrei Haber avea 62 de ani şi o slujbă bine plătită de inginer de software când i-a chemat pe reprezentanţii clinicii chiar la el în apartament pentru a-i administra o doză de pentobarbital de sodiu.

„Dignitas” urma să-l incinereze pe Haber şi să-i împrăştie cenuşa în atmosferă pentru ca „nici o părticică din mine să nu mai rămână în această lume în care am sosit din greşeală”, după cum scrie într-un mail către cel mai bun prieten al sau, pe care l-a redactat în timp ce asistenţii îi pregăteau doza. Dacă, iniţial, clinica a fost înfiinţată în scopuri umanitare, treptat a început să asiste pe oricine simţea că „viaţa nu mai are rost”, cea mai comună expresie din vocabularul pacienţilor de depresie.

Proiect de lege pentru combaterea „turismului suicidal”

Guvernul elveţian a făcut un proiect de lege care să delimiteze mai clar cadrul în care pot fi prestate aceste servicii. Dacă aceste restricţii vor fi adoptate, pacientul va avea de aşteptat o perioadă mai exstinsă până când i se va acorda asistenţă, pentru a fi sigur că nu este vorba de o decizie pripită, ci de una pe care o susţine cu consecvenţă. În toată această perioadă, pacientul trebuie să trăiască în Elveţia. Specialiştii spun însă că, mai mult ca sigur, aceste reguli vor fi respinse de Parlament.