23 din cei 28 de economişti intervievaţi susţin că moneda unică va coborî până la paritate cu dolarul american, în ziua care ar urma unei eventuale victorii a lui Marine Le Pen, iar cei cinci economişti rămaşi sunt de părere că ar putea ajunge chiar sub 95 de cenţi.

O victorie a liderului Frontului Naţional este văzută ca un factor care ar declanşa o depreciere rapidă a monedei euro având în vedere că Marine Le Pen a ameninţat că va solicita organizarea unui referendum privind aderarea la zona euro precum şi re-denominarea datoriei naţionale a Franţei.

Deprecierea cursului euro până la paritatea cu dolarul ar fi o premieră pentru moneda unică după 2002 şi de asemenea ar reprezenta o cădere de peste 7% faţă de cursul actual de schimb de 1,08 dolari pentru un euro, în timp ce o cădere până la 95 de cenţi ar reprezenta un declin de aproximativ 12%. O astfel de evoluţie ar fi similară cu reacţia înregistrată anul trecut după decizia Marii Britanii de a ieşi din UE. Într-un sondaj similar efectuat anul trecut înainte de referendumul din Marea Britanie, majoritatea economiştilor au preconizat că lira sterlină va coborî sub pragul de 1,35 dolari, în cazul în care britanicii vor vota în favoarea ieşirii din UE, o predicţie care s-a adeverit în condiţiile în care lira sterlină s-a depreciat cu peste 10% până la 1,3229 dolari, cea mai scăzută valoare din ultimii 31 de ani.

'Reacţia pieţei ar fi foarte negativă din cauză că riscurile de re-denominare au fost luat în calcul doar într-o măsură foarte mică', a declarat Frederik Ducrozet, economist la banca elveţiană Banque Pictet and Cie, potrivit căruia moneda euro va ajunge la paritate cu dolarul dacă Marine Le Pen va deveni noul preşedinte al Franţei.

Cu toate acestea, o victorie a lui Marine Le Pen este considerată puţin probabilă de economiştii intervievaţi de Bloomberg, care consideră că există 61% şanse ca independentul Emmanuel Macron să devină noul preşedinte al Franţei, faţă de 20% şanse pentru Le Pen.

Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie publicat vineri de Ifop, Emmanuel Macron ar urma să strângă 26% din voturi la primul tur de scrutin care va avea loc în luna aprilie, în timp ce Marine Le Pen va fi creditată cu 25% din voturi. Însă în al doilea tur de scrutin, Emmanuel Macron va strânge 61,5% din voturi iar Marine Le Pen doar 38,5%. AGERPRES