Momente inexplicabile cu criminalul din Caracal. Cum i-a șocat Gheorghe Dincă pe anchetatori

Momente inexplicabile cu criminalul din Caracal. Cum i-a șocat Gheorghe Dincă pe anchetatori
Publicat de Andrei Apostol la 6 august 2019, 11:56

Gheorghe Dincă nu încetează din a-i șoca pe anchetatori. Reîntorși marți la casa acestuia, organele abilitate s-au declarat surprinse de comportamentul criminalului din Caracal.

Gheorghe Dincă are momente când începe să plângă și să spună că îi pare rău pentru crimele comise. Își revine, totuși, rapid, după care iar începe să verse lacrimi.

„Îl apucă plânsul brusc şi spune că îi pare rău. Apoi îi trece. Şi iar îl apucă. Scenele se repetă de câteva ori pe zi”, susțin sursele, conform Adevărul.

Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că și-a ascuns urmele. Ucigașul susținea că este vorba despre rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a sechestrat-o.

Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.

Legat de uciderea Luizei, Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului.

Gheorghe Dincă nu știe ale cui sunt osemintele descoperite luni în pădurea de lângă Caracal, declara avocatul familiei Luizei Melencu. Potrivit lui Tonel Pop, Dincă localizează fetele după perioadele anului.

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.