Momente de criză pentru părinții lui Răzvan Ciobanu. Datoriile designerului provoacă cutremur

Momente de criză pentru părinții lui Răzvan Ciobanu. Datoriile designerului provoacă cutremur
Publicat de Radu Andone la 8 mai 2019, 09:39

Despre Răzvan Ciobanu s-a scris mult în ultimele zile. După ce acesta și-a pierdut viața, au apărut informații despre datoriile pe care designerul le-a acumulat de-a lungul vieții.

Părinții lui Răzvan Ciobanu ar risca să fie executați silit pentru datoriile acestuia. Laura Vicol, una dintre prietenele apropiate ale designerului, a vorbit într-un interviu pentru România TV, despre problemele financiare ale acestuia.

„Știam de datorii… De-a lungul timpului au fost momente de asemenea gen, dar întotdeauna a reușit să se ridice. El având acest talent incontestabil, făcea trei rochii și reușea să-și plătească datoriile. Avea proiecte de viitor. În niciun caz nu era în situația omului căzut la pământ, incapabil să se ridice. În niciun caz. Și-și iubea foarte mult viața, iubea foarte mult viață”, a comentat avocata Laura Vicol.

„Problema este că în ultimul timp, și de-asta am aceste regrete enorme, intrase în niște anturaje cu anumiți oameni pe care eu nu-i cunosc. La înmormântare, în puținele perioade în care reușeam să mă adun și să fiu coerentă îi întrebăm pe toți dacă îi cunosc pe acești oameni noi intrați în viața lui. N-a știut nimeni să-mi spună nimic, dar mi-am făcut o promisiune mie însămi că o să merg pe toate direcțiile pe care le cunosc și o să încerc să aflu absolut tot”, a relatat Laura Vicol.

După toate probabilitățile, părinţii lui Răzvan Ciobanu vor trebui să o despăgubească pe proprietara bolidului de lux distrus în totalitate în accidentul în care designerul și-a găsit sfârșitul. În plus, potrivit informațiilor obținute de Cancan, nu ar fi exclus ca părinții designerului să fie nevoiți să plătească contravaloarea unor produse de firmă pe care creatorul de modă le-ar fi împrumutat de la Vica Blochina pentru o ședință foto, în urmă cu câteva luni, dar pe care ulterior nu le-ar mai fi returnat.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.