MOL România va finaliza rebrandingul benzinăriilor ENI în iulie, investiţie de 5 milioane euro

MOL România va finaliza rebrandingul benzinăriilor ENI în iulie, investiţie de 5 milioane euro
Publicat de Bogdan Biszok la 8 iulie 2015, 13:01

MOL România va finaliza rebrandingul benzinăriilor ENI în cursul acestei luni, în urma unei investiţii de circa 5 milioane euro, a declarat, miercuri, Kinga Daradics, Country Chairman & CEO MOL România, într-o întâlnire cu presa.

'Dacă privim fuziunea din perspectiva clientului, acest lucru este deja în practică, iar din punct de vedere legal se va finaliza probabil anul viitor. Procesul de înlocuire a elementelor exterioare pentru benzinăriile achiziţionate a costat MOL România circa 5 milioane de euro. Acest proces se va încheia luna acesta', a spus Kinga Daradics.

Potrivit acesteia, în toate benzinăriile preluate de la ENI au fost introduse carburanţii şi produsele pe care grupul MOL le vinde în România, pentru a uniformiza oferta.

Grupul MOL a finalizat cu succes achiziţia ENI România, inclusiv a reţelei de 42 de benzinării, pe 2 februarie 2015. Compania a fost redenumită MOL Retail Comerţ şi va fuziona cu MOL România la o dată ulterioară.

În urma acestei achiziţii, reţeaua MOL România numără circa 200 de benzinării. Grupul MOL este prezent în România din 1995. În regiune, compania are operaţiuni de retail în 12 ţări unde operează aproape 2.000 de benzinării. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.