Ministrul Sănătăţii a susținut că cei aflați în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul locurilor unde au fost cazați, chiar dacă acestea se află în zone care depăşesc rata de infectare de 1,5 la mie. Acestea sunt exceptate de la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de a permite deschiderea restaurantelor în interior doar în zonele cu un indice al infectării cu SARS-CoV-2 de sub 1,5 la mia de locuitori.

„Noi încă din luna iunie pregătisem nişte reguli pentru deschiderea restaurantelor, având atunci în plan ca la 1 iulie să deschidem şi restauratele. Având în vedere evoluţia nu s-a mai putut face acest lucru. Regulile rămân aceleaşi: regulile de distanţare între mese, reguli de distanţare la masă. Discuţiile cu HoReCa au fost o masă da, o masă nu pentru a nu avea probleme cu distanţarea dintre mese, am discutat şi creşterea numărului de persoane de la patru la şase, dar păstrând aceeaşi distanţă, precum şi faptul că unităţile hoteliere pot primi în interior pentru o masă toţi cei cazaţi în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel”, a declarat Nelu Tătaru vineri, la Sfântu Gheorghe, citat de News.ro.

El a arătat că nu se va aplica în cazul turişrilor cazaţi în hoteluri criteriul indicelui de infectare de 1,5 la mia de locuitori stabilit în decizia CNSU.

„Pentru cei cazaţi în hoteluri acest indice nu se aplică. Cei cazaţi în hoteluri, indiferent de zonă, vor putea servi masa în interiorul hotelului”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului Sănătății, în cea mai recentă evaluare a autorităţilor făcută în urmă cu două zile, s-a putut observa că existau 49 de localităţi cu rata de infectare peste 3, iar în aceste zone nu se vor deschide restauratele.

O nouă evaluare  va fi făcută luni, 31 august, iar ea va intra în vigoare în următoarea zi.