Ministrul Sănătăţii trage un semnal de alarmă cu privire la criza de sânge

Ministrul Sănătăţii trage un semnal de alarmă cu privire la criza de sânge
Publicat de Alexandra Buican la 24 iulie 2018, 11:58

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezentă marţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, a tras un semnal de alarmă privind criza de sânge.

Având în vedere sesizările din ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge,  ministrul  Sănătăţii a verificat astăzi activitatea Centrului de Transfuzii București și a făcut un apel către cetăţeni pentru donarea voluntară.
În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.

“Cererea zilnică a unităților sanitare din București este de 1000-1500 componentei/zi, iar centrul de donare poate asigura în această perioadă maxim 300 -500 compunente/zi. De exemplu ieri au fost numai 120 de persoane care au intrat în centru cu intenția de a dona, în condițiile în care ar trebui să existe cel puțin 300 de donatori zilnic pentru a face față cererii unităților sanitare. Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol, o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață. Vom reorganiza rețeaua de transfuzii si întreg domeniul”, a declarat ministrul Sorina PINTEA.

În beneficiul pacienţilor, Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei,  astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge.
Ea a precizat că în toată ţara există această problemă în perioada de vară, dar cel mai acut ea se resimte în Bucureşti. 

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.