Ministrul Sănătăţii, anunț pentru cadrele medicale: Plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp

Ministrul Sănătăţii, anunț pentru cadrele medicale: Plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 12 noiembrie 2019, 11:30

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat, marți, că plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp. Cadrele medicale vor primi banii.

„Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe discontinuităţi în derularea programelor şi proiectelor existente, precum şi în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate şi a prevederilor legale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit unui comunicat remis presei marţi.

Premierul Ludovic Orban declara la finalul săptămânii trecute că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici în ceea ce priveşte programele de sănătate şi nici în ceea ce priveşte bugetul CNAS.

„Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei. Şi aşa, evident, nu sunt bani de salarii”, spunea Orban, într-o conferinţă de presă la MS, unde a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache.

Ministrul Sănătăţii a subliniat atunci, în context, că este necesară găsirea unei soluţii pentru o rectificare bugetară pozitivă, fiind necesară suma de aproximativ 4 miliarde de lei. În replică, premierul Orban îi răspundea: „Fiţi liniştit, domnule ministru, că deja am vorbit cu ministrul Finanţelor (despre rectificarea bugetară – n.r.)”.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.