Ministrul Educației: Examenele naționale ar putea fi susținute în iulie, cursurile după starea de urgență

Ministrul Educației: Examenele naționale ar putea fi susținute în iulie, cursurile după starea de urgență
Publicat de Iulian Luca la 7 aprilie 2020, 14:12
Din cuprinsul articolului

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a susţinut marţi, la ora 14:00, declaraţii de presă pe tema măsurilor cu privire la reluarea cursurilor și examenelor naționale.

„Pentru a ne proteja sănătatea suntem nevoiți să stăm în casă. Astfel pentru siguranța noastră am luat inițial hotărârea de suspendare a cursurilor pentru două săptămâni. Ulterior domnul președinte Klaus Iohannis a decretat stare de urgență și cursurile au continuat să fie suspendate.

Am avut consultări cu partenerii educaționali ai ministerului cu care am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor. Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de pandemia de coronavirus precum și măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

În contextul informațiilor deținute până în prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță. În funcție de data la care se vor relua cursurilor, probele scrise ale evaluării naționale și ale examenului de bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.

Programa de examen pentru evaluarea națională și examenul de bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea”, a spus ministrul Educației.

Ce spunea ministrul ieri

Amintim că Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, a declarat luni că de la nivelul ministerului pe care îl conduce nu se va adopta nicio măsură care să îi prejudicieze pe elevi, în contextul pandemiei de coronavirus cu care se confruntă România, dar și Uniunea Europeană.

Reluarea cursurilor va fi în relaționare directă cu perioada în care se va prelungi epidemia în România, a arătat ministrul. De asemenea, în privința examenelor naționale, ministrul a spus că acestea vor putea fi susținute.

„Ceea ce vreau eu să îi asigur pe elevi este că vom relua în curând cursurile și vom putea să susținem examenele naționale. Sunt și alte state europene care până la acest moment nu au luat nicio decizie. Sunt în contact direct cu ceilalți miniștri din spațiul comunitar. În curând vom corela măsurile adoptate de Ministerul Învățământului cu ceea ce se întâmplă în spațiul Uniunii Europene”, a mai spus ministrul Educației.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.