Lucian Isar a spus că, pentru privatizările programate pentru perioada următoare, nu se mai pot face modificări foarte mari. În schimb, pentru cele programate pentru această toamnă, "vom aplica ajustări, vom încerca să creştem valoarea pe care o va obţine statul român", printre care şi listările duale.

  • Privatizările vor continua şi vom păstra programul deja agreat, pentru cea mai apropiată nu se vor mai face modificări, pentru celelalte vor exista nişte ajustări şi vom încerca să negociem beneficii pentru statul român. Am schimbat modul în care se poziţionează România. Romania este singura ţară care genereaază rentabilităţi superioare pentru investitorii străini. O analiză mai atentă va scoate la iveală că România este o economie emergentă şi are zone de ineficienţă care pot fi captate de investitori.
  • România nu a făcut greşeli majore în trecut, dar nici nu a profitat de oportunităţi. România poate să aibă un rol regional la nivel de industrie logistică şi de transport.
  • Interesul statului este să vândă cât mai scump. Interesul statului nueste să mute banii din buzunarul statului într-un buzunar pivat la un anumit discount.
  • Iaşi va fi un hub regional, cu aeroport şi un ansamblu de clădiri după model singaporez. Biopolis se numeşte în Singapore