Blocaj politic: cum încearcă marile partide să evite votul pentru măsuri de austeritate și cine va fi „partidul sanitar”. Lucian Croitoru are 3 predicții

O analiză semnată de Lucian Croitoru, economist și consilier principal al guvernatorului BNR, explică de ce negocierile pentru noul executiv au ajuns într-un paradox total. În spatele blocajului politic se află un mecanism bine rodat prin care „corpul politic” pasează decontul măsurilor economice nepopulare către un „partid sanitar”, ferindu-se să își asume costurile unei recesiuni iminente.

Anatomia crizelor politice din România. Cum pasează „corpul politic” costurile reformelor nepopulare către partidele de sacrificiu

Negocierile actuale pentru formarea noului executiv condus de premierul desemnat Luca Niculescu oferă spectacolul unui paradox politic aparent greu de înțeles. Pe de o parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, insistă ca PNL și UDMR să își asume o guvernare alături de social-democrați, în cadrul unei „majorități transparente și asumate”.

Pe de altă parte, PNL refuză o alianță directă, oferindu-se doar să voteze învestirea din parlament, în timp ce AUR alege boicotul total prin lipsa de la vot. Fiecare formațiune își dorește ca noul cabinet să treacă sau să pice, însă niciuna nu pare dispusă să își asume responsabilitatea politică a rezultatului final.

Această stare de blocaj nu reprezintă un simplu accident sau o chestiune ce ține de orgoliile actorilor implicați. Într-o analiză detaliată semnată de Lucian Croitoru, economist și consilier principal pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), fenomenul este explicat prin mecanismele interne ale sistemului de putere.

Potrivit economistului BNR, comportamentul actual al clasei politice este dictat de modul în care funcționează „corpul politic” – o structură formată din elite constructiviste redate prin legături de rudenie, alianțe repetate, migrație doctrinară și mentorat.

Corpul politic controlează statul prin oscilația între fața respectabilă și cea iliberală

În viziunea reprezentantului BNR, acest corp politic dispune de o dublă identitate strategică, pe care o folosește alternativ pentru a-și securiza influența. Prima sa dimensiune este una ancorată în standardele occidentale, considerată „respectabilă”, iar cea de-a doua este o dimensiune „iliberală”.

Capacitatea de a oscila între aceste două fețe le permite elitelor politice să își mențină controlul, fiind unite de o predispoziție comună: refuzul de a permite o separare reală și consolidată a puterilor în stat.

Din punct de vedere al apartenenței, PSD și AUR reprezintă nucleul dur al acestei structuri, funcționând ca cele două fețe complementare ale aceleiași monede. Această încadrare se bazează pe criterii istorice și funcționale, precum genealogia în cazul social-democraților, respectiv migrația elitelor, importul de practici și alianțele conjuncturale în cazul AUR.

În schimb, formațiuni precum PNL și UDMR sunt clasificate ca fiind doar parțial integrate – fiind absorbite funcțional de către corp –, în timp ce USR se situează complet în afara acestui sistem. Tensiunile interne din PNL, generate de dorința unei părți a partidului de a se desprinde de acest mecanism, explică de ce liberalii sunt dispuși să voteze guvernul, dar refuză ferm să facă parte din el.

Legitimitatea externă și curentele occidentale dictat momentul preluării puterii

Momentul în care fiecare latură a corpului politic alege să preia frâiele țării depinde direct de curentul dominant la nivel internațional. Deoarece ordinea socială este una spontană, iar Occidentul oscilează periodic între constructivismul „respectabil” și cel „iliberal”, elitele de la București adoptă întotdeauna opțiunea pe care partenerii externi o consideră legitimă la un moment dat.

În prezent, varianta „respectabilă” rămâne dominantă în lumea occidentală, în ciuda unor semnale amestecate din politica internațională (cum ar fi creșterea procentuală a AfD în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt sau Mecklenburg-Vorpommern).

În consecință, fața „iliberală” din România nu are un interes real să își asume guvernarea atât timp cât nu obține o recunoaștere externă clară. Această dinamică va fi testată serios odată cu viitoarele momente electorale decisive, precum alegerile din Statele Unite sau alegerile prezidențiale din Franța, unde o eventuală victorie a dreptei radicale ar putea schimba raportul de putere.

Mecanismul în patru pași prin care costul recesiunii este transferat partidelor de sacrificiu

Dacă legitimitatea externă contează în special pentru partidele din afara sistemului clasic, calculul costului politic este cel care dictează acțiunile tuturor formațiunilor. Lucian Croitoru explică faptul că acumularea dezechilibrelor economice și decontarea lor urmează un tipar rigid, structurat în patru etape clare:

1. Acumularea dezechilibrelor: În perioadele de creștere economică, corpul politic promovează politici fiscale prociclice, stimulând artificial consumul și lăsând deficitul să crească.
2. Retragerea strategică: La primele semne ale unei recesiuni tehnice, fața aflată la putere se retrage sau provoacă destrămarea coaliției (așa cum s-a întâmplat în mai 2026), izolându-se pentru a nu deconta criza.
3. Preluarea de către „partidul sanitar”: Ajustările dure și măsurile nepopulare sunt lăsate pe umerii unui partid-tampon, care acceptă să guverneze în plin vârf al crizei economice (după modelul PNȚCD în 1997–1999 sau PDL în 2009–2010).
4. Capitalizarea creditului politic: Corpul politic își atribuie meritele pentru perioadele de prosperitate și își păstrează capitalul electoral, transferând integral costul măsurilor de austeritate către partidul sanitar.

Regula de aur care guvernează acest joc este simplă: fiecare actor încearcă să evite asocierea cu deciziile nepopulare. În final, cel care plătește este întotdeauna cel care nu are resursele sau poziția necesară pentru a refuza.

Logica acțiunii colective blochează refuzul comun al formațiunilor politice

O întrebare legitimă este de ce acceptă partidele sanitare să preia aceste sarcini toxice, deși cunosc riscurile de uzură electorală. Răspunsul oferit de economistul BNR se bazează pe teoria acțiunii colective formulată de Mancur Olson. Un refuz simetric al tuturor partidelor ar obliga corpul politic să își asume propriile greșeli fiscale, dar un astfel de front comun este imposibil de organizat.

În timp ce beneficiul unui refuz colectiv ar fi unul difuz și pe termen lung pentru întreaga societate, costul refuzului individual este imediat și dureros: pierderea accesului la funcții publice, resurse și pârghii de putere. Astfel, din dorința de a nu fi izolate de la resursele statului, partidele cedează pe rând, iar mecanismul de transfer al costurilor funcționează neîntrerupt, consideră Lucian Croitoru.

Poziționările actuale din Parlament confirmă teama de decontare a deciziilor nepopulare

Declarațiile recente din arena politică confirmă întru totul această teorie. Atunci când Sorin Grindeanu avertizează că un guvern minoritar ar plasa PSD într-o „zonă vulnerabilă”, mesajul real este teama partidului de a rămâne singurul care decontează nota de plată a economiei.

Oferta PSD de a susține din parlament un guvern minoritar PNL-UDMR reprezintă încercarea clasică de a plasa costul guvernării în cârca partidelor secundare.

În mod similar, opțiunea AUR de a boicota votul reflectă strategia de a evita o poziție explicită de respingere care ar aduce costuri de imagine. Toate aceste mișcări dovedesc că principala preocupare a partidelor este să nu rămână legate de votul unor măsuri de austeritate.

Trei predicții verificabile arată cine va plăti factura noului executiv

Pentru a valida aplicabilitatea acestei teorii economice și politice, Lucian Croitoru formulează trei predicții clare, cu privire la evoluțiile politice din perioada imediat următoare:

• Predicția 1: AUR va evita un vot nominal direct de respingere a cabinetului, apelând la absență sau abținere pentru a se proteja de costul politic.
• Predicția 2: PSD nu va accepta să poarte de unul singur costul guvernării și va refuza să conducă un guvern pur minoritar social-democrat.
• Predicția 3: Factura măsurilor nepopulare va fi transferată către un partid din afara nucleului dur (cum ar fi PNL sau USR), fie prin intrarea acestora la guvernare, fie prin susținerea unui cabinet PNL-UDMR de la distanță.

Dacă niciun guvern nu va reuși să obțină votul de învestitură, predicția rămâne nedecisă, indicând un eșec de negociere care depășește logica standard.

„Contează ce se întâmplă, dar contează și cum: cine votează, cine lipsește, cine intră în guvern și cine rămâne la distanță. Acolo se vede dacă tiparul în care un partid sanitar acceptă să rămână legat de costul guvernării, adică de deciziile nepopulare și de votul care le produce, ține sau începe să cedeze.

Numai dacă începe să cedeze ar fi o veste bună: corpul politic nu și-ar mai putea transfera costul și ar ajunge să-l plătească el însuși. Ar slăbi astfel mecanismul prin care își păstrează puterea și ar crește presiunea asupra predispoziției lui de a se sustrage unei separații autentice a puterilor în stat”, își încheie Lucian Croitoru analiza.