Ministrul Apărării, Vasile Dîncu avertizează că greul pentru Ucraina abia acum începe. Cu toate acestea, oficialul român punctează că Kievul „încă rezistă”, în ciuda faptului că este „o diferență de potențial de zece la unu”.

„Ce este mai greu de acum va începe, doar pentru că au fost distruse foarte multe capabilități militare pe care Ucraina le are în acest moment, așa cum au anunțat ei. Însă, pe de altă parte, poți să faci coloane de zeci de kilometri de tancuri care nu pot să acționeze așa, venind în linie, cum sunt ei în acest moment.

Deocamdată este aproape înconjurat Kievului, dar încă rezistă. Şi credem că și sprijinul pe care l-au primit ucrainenii până acum din partea comunității internaționale, a NATO, sprijinul material în armament modern, în muniție modernă sprijină aceste forțe de a bloca forțele ruse. Sigur că este vorba de o diferență de potențial de zece la unu, cum s-a spus”, a declarat ministrul Apărării la Prima TV.

Dîncu: Negocierile sunt doar de formă!

În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, Vasile Dîncu este de părere că „sunt doar de formă” pentru a arăta că „Rusia e deschisă la dialog”, deși nu a a făcut acest lucru până acum.

„Nu cred în aceste negocieri, în primul rând pentru că știm atâta din teoria strategiei militare și a strategiei politico-militare că nimeni nu acceptă, mai ales când este vorba de o putere mai mare, nu acceptă negocieri decât atunci când a obținut un relativ succes, adică nu poți negocia decât de pe o poziție superioară. (…) Altfel ar fi a doua înfrângere și aceasta pentru Vladimir Putin.

Cred că sunt doar de formă, încercând să arate că Rusia este deschisă la dialog. Nu a fost deschisă la dialog până acum.

Ați văzut, nici când președinții unor state europene importanți s-au dus acolo, a fost un dialog al surzilor, deci ideea, planul pe care l-a făcut Vladimir Putin până acum a fost unul de a reface URSS-ul, fără nicio condiție, fără nici o altă posibilitate, alt scenariu de negociere sau altceva, invazia militară și refacerea URSS-ului.”, a explicat Vasile Dîncu.

România se așteaptă să primească și mai mulți răniți din Ucraina

Legat de răniții pe care România i-a preluat din Ucraina, ministrul a precizat că este vorba și despre militari, dar și civili. Dîncu a explicat că viața acestora nu este în pericol, dar se așteaptă să vină pe viitor și mai mulți răniți.

„Este vorba și despre militari, și despre civili. Deja avem primii doi pacienți la Spitalul Militar din Galați, care vor fi operați în această noapte sau mâine dimineață. (…) Nu sunt răniţi grav, au plăgi împușcate, dar nu le este pusă viața în pericol. Vor veni cu siguranță și mai mulți oameni în viitor.

Noi am deschis cele 11 spitale militare pentru a primi răniți, răniții mai grav merg în spitalele mari la București, Spitalul Militar Central din București, la Cluj-Napoca, unde avem cele mai mari spitale cu posibilități foarte bune. De asemenea, a anunțat Ministerul Sănătății vreo 3.000 de locuri de paturi posibile în zona civilă, chiar zona privată am văzut că a anunțat deschiderea spre a primi răniți din Ucraina. Deci ne pregătim serios.

Ieri, la CSAT, am stabilit și formarea unui hub logistic, așa cum există în Polonia pentru ca să distribuim ajutoare de pe aceste puncte logistice de la noi, cele care vin din Occident să poată fi preluate prin graniță de autoritățile ucrainene. Deci suntem foarte serios pregătiți pentru asta”, a declarat Dîncu.