Ministrul Afacerilor Interne a emis ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului
SURSA FOTO: Dreamstime- Cătălin Predoiu
Ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat procedurile necesare pentru implementarea prevederilor acestui act normativ.
MAI emite ordin pentru redimensionarea schemelor de personal ale Instituțiilor Prefectului
În acest context, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026, privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituțiilor Prefectului, în conformitate cu prevederile art. XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026, care stipulează că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, ministerul coordonator trebuie să stabilească prin ordin numărul maxim de posturi alocate fiecărei instituții a prefectului.
La stabilirea noilor scheme, au fost luate în considerare criterii obiective, precum: numărul actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile locale supuse verificării de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, dosarele aflate pe rol în instanțele de judecată în care Instituția Prefectului este parte, populația județului, nivelul de dezvoltare al acestuia în raport cu activitățile desfășurate, dificultățile specifice fiecărui areal geografic, precum și volumul activităților legate de legislația proprietății.
În consecință, schemele actuale de personal ale Instituțiilor Prefectului se prezintă astfel:
| Instituția Prefectului
județul |
Număr posturi |
| Covasna | 33 |
| Giurgiu | 33 |
| Ilfov | 33 |
| Bistrița-Năsăud | 34 |
| Călărași | 34 |
| Mehedinți | 34 |
| Sălaj | 34 |
| Tulcea | 34 |
| Bihor | 35 |
| Botoșani | 35 |
| Brăila | 35 |
| Buzău | 35 |
| Caraș-Severin | 35 |
| Dâmbovița | 35 |
| Hunedoara | 35 |
| Harghita | 35 |
| Ialomița | 35 |
| Mureș | 35 |
| Neamț | 35 |
| Satu Mare | 35 |
| Sibiu | 35 |
| Teleorman | 35 |
| Vaslui | 35 |
| Vâlcea | 35 |
| Vrancea | 35 |
| Alba | 36 |
| Arad | 36 |
| Brașov | 36 |
| Gorj | 36 |
| Maramureș | 36 |
| Argeș | 37 |
| Bacău | 37 |
| Dolj | 37 |
| Galați | 37 |
| Olt | 37 |
| Prahova | 37 |
| Suceava | 37 |
| Cluj | 39 |
| Constanța | 39 |
| Iași | 39 |
| Timiș | 39 |
| Municipiul București | 45 |
Ministerul Afacerilor Interne – prin subsecretarul de stat coordonator – va coopera în continuare cu prefecții și subprefecții pe bază de dialog și sprijin instituțional pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 7/2026 și o tranziție funcțională în fiecare Instituție a Prefectului.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





