Ministerul Fondurilor Europene vrea să lanseze apeluri de proiecte de 6,7 miliarde euro, dedicate transporturilor

Ministerul Fondurilor Europene vrea să lanseze apeluri de proiecte de 6,7 miliarde euro, dedicate transporturilor
Publicat de Radu Cazan la 29 aprilie 2016, 13:11

Ministerul Fondurilor Europene vrea să lanseze, în mai, apeluri de proiecte pe Programul Operaţional Infrastructură Mare în valoare totală de aproximativ 6,7 miliarde euro, potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei.

Valoarea totală a apelurilor dedicate transportului rutier depăşeşte 3,48 miliarde euro, fiind vorba atât despre proiecte noi cât şi fazate. În cazul acestor proiecte, beneficiar eligibil va fi CNADNR. De asemenea, vor mai fi lansate apeluri de peste 1,97 miliarde euro dedicate transportului feroviar, unde beneficiari sunt CFR, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Administraţiile Portuare sunt beneficiari în cazul apelurilor privind infrastructura de transport naval, bugetul alocat prin POIM ridicându-se la 325 milioane euro.

Metrorex va avea un buget alocat de 726,2 milioane euro, prin apelurile ce urmează a fi lansate în luna mai.

Potrivit MFE, valoarea totală a apelurilor de proiectelor dedicate infrastructurii aeroportuare se ridică la 56,7 milioane euro, iar în ceea ce priveşte investiţiile pentru creşterea gradului de siguranţă a transportului – 90,8 milioane euro. Pentru infrastructura aferentă punctelor vamale alocarea se ridică la circa 22,7 milioane euro. AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.