Ministerul Culturii schimbă Legea privind drepturile de autor

Guvernul Bolojan a discutat vineri, în primă lectură, proiectul de ordonanță al Ministerului Culturii care aduce Legea drepturilor de autor (Legea nr. 8/1996) în linie cu normele europene. Documentul este necesar pentru a evita sancțiunile financiare impuse prin procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană.

Potrivit Ministerului Culturii, legislația actuală nu respecta principiile europene, în special din cauza aplicării generalizate a gestiunii colective extinse pentru muzica ambientală – mecanism considerat neconform cu directivele Uniunii Europene. Termenul de corectare stabilit de Comisie a expirat la 18 noiembrie 2025, iar neadoptarea OUG ar expune România la penalități ridicate.

Actuala Lege privind drepturile de autor nu respecta principiile europene

Ministerul mai precizează că în legea veche nu exista un mecanism real de „opt-out”, care să permită autorilor să renunțe eficient la gestiunea colectivă. Ordonanța introduce obligativitatea mandatului explicit, ceea ce aliniază sistemul la practici europene: organismele de gestiune colectivă îi pot reprezenta doar pe autorii care le-au dat acordul în mod direct.

Executivul respinge și afirmațiile din spațiul public potrivit cărora ordonanța ar elimina protecția autorilor. Gestiunea colectivă rămâne în vigoare, însă forma extinsă este limitată strict la situațiile permise de legislația europeană. Modificarea vizează exclusiv comunicarea publică de muzică ambientală, fără a afecta celelalte domenii.

Ministerul subliniază că obligația utilizatorilor de a obține licență pentru comunicarea publică a muzicii se menține integral, indiferent de sursa utilizată – fie că este vorba despre Spotify, YouTube sau fișiere personale. Platformele de streaming nu oferă licențe pentru folosirea în spații publice, iar această regulă este valabilă în întreaga Uniune Europeană.

În privința verificării utilizărilor, instituția afirmă că noua OUG întărește, și nu slăbește, capacitatea de control. Utilizatorii vor fi obligați să transmită playlisturi și date exacte privind operele difuzate, iar introducerea Ghișeului Unic va simplifica atât colectarea, cât și raportarea.

Ministerul Culturii respinge ideea că artiștii independenți ar fi dezavantajați

Ministerul respinge ideea că artiștii independenți ar fi dezavantajați. Din contră, OUG introduce pentru prima dată posibilitatea ca aceștia să lucreze cu entități de gestiune independente sau să își administreze drepturile direct, fără a fi obligați să intre într-un organism de gestiune colectivă.

Autoritățile afirmă și că remunerațiile membrilor OGC nu vor scădea, întrucât ordonanța nu conține nicio prevedere care să reducă baza de colectare. Sunt introduse însă reguli noi de transparență, comisioane plafonate și raportări periodice, care ar putea crește predictibilitatea încasărilor.

Ministerul Culturii punctează că rolul organismelor de gestiune colectivă nu este diminuat, ci consolidat prin clarificarea atribuțiilor, acces la date și proceduri unitare. Instituția susține că proiectul de ordonanță reprezintă singura variantă care respectă dreptul european, evită sancțiunile financiare și întărește protecția autorilor, fără a reduce veniturile din industrie.