„Pentru 2015 continuăm planurile de dezvoltare. Avem de acoperit cu utilaje de producție halele achiziționate anul trecut și investiții bugetate pentru opt noi linii de producție pentru țiglă metalică, elementele sistemului pluvial și accesorii pentru acoperiș. Odată instalate aceste utilaje, vom lansa și noi produse”, a declarat Horațiu Țepeș.

Pentru a ajunge la suprafața optimă și necesară investițiilor bugetate pentru următorii ani, Bilka are în vedere achiziționarea unei noi suprafețe de 15.000 mp de teren aflată în apropierea fabricii din Brașov. Achiziționarea unui competitor local continuă să fie unul din obiectivele Bilka pe termen mediu.

Producătorul a încheiat 2014 cu o cifră de afaceri de peste 134 milioane de lei, în creștere cu 29% față de 2013. Bilka a produs şi comercializat în această perioadă 4 milioane de metri pătraţi de învelitori metalice, fiind cel mai mare consumator român de tablă prevopsită cu peste 30.000 de tone achiziționate.

În topul vânzărilor companiei rămâne țigla metalică cu o pondere de 54% din rulaj. Aceasta este urmată de accesorii, tablă cutată și panouri termoizolante care reprezintă aproximativ 31%, iar sistemul pluvial (jgheaburi și burlane) reprezintă 15%. Ţepeş a investit anul trecut în dezvoltarea Bilka circa 3 mil. euro, a cumpărat hale noi cu o suprafaţă de 27.000 mp şi a lansat două linii de producţie.

„2014 a fost un an dificil pentru mediul de business, lipsit de predictibilitate și marcat de insolvețe. Timp de opt ani am investit peste 9 milioane de euro și obiectivul principal a fost acela de a ajunge la o capacitate de producție optimă, un sistem logistic performant, o gamă largă de produse și o distribuție la nivelul întregii țări”, conchide proprietarul companiei.

Horaţiu Ţepeş a ocupat locul 214 în ultima ediţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 24-25 mil. euro.