Grupul de firme care astăzi îl plasează pe Vişoiu pe locul 117 în topul celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la 43-44 mil. euro, s-a coagulat în jurul firmei de construcţii Conarg. Desprinsă, în 1991, din fostul Trust de Construcţii Industriale Piteşti, Conarg a fost privatizată în 1994, iar cinci ani mai târziu a fost preluată integral de omul de afaceri Valentin Vişoiu. În perioada de „boom“ imobiliar Conarg devenise unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuinţe din România, cu un portofoliu de peste 1.500 de apartamente construite numai în Bucureşti, şi a testat piaţa cu produse din categorii diferite. Primul proiect al companiei, Quadra Place (343 de apartamente) din Politehnică, a fost finalizat în vârful pieţei imobiliare şi a permis accesarea unei categorii de clienţi peste medie. Lucrările la Răsărit de Soare, cel mai cunoscut proiect al Conarg – care cuprinde 988 de apartamente, erau începute când a lovit criza, însă norocul dezvoltatorului a fost că produsul era destinat clienţilor sub medie şi preţurile au putut fi adaptate momentului.

Al treilea proiect al companiei, Quadra 2, a vizat în principal studenţii din zona Politehnică, fiind un ansamblu cu 226 de garsoniere. Cele trei proiecte au înghiţit peste 100 mil. euro. După aproape şase ani de la demararea Răsărit de Soare şi Quadra 2, dezvoltatorul mai are de vândut ultimele apartamente, situaţie care a determinat îndosarierea proiectelor rezidenţiale planificate pentru viitor. La începutul verii, Conarg mai avea de vândut 39 de apartamente în Răsărit de Soare şi 29 de unităţi în Quadra 2. În 2012 şi 2013, compania a avut un ritm de vânzări constant de circa 150 de locuinţe pe an. Practic, odată cu instalarea crizei, companiile din grupul controlat de Valentin Vişoiu s-au limitat la activitatea de construcţii şi nu s-au mai implicat în dezvoltarea de proiecte imobiliare proprii. Printre cele mai importante lucrări în derulare în acest moment este construcţia centrului comercial Coresi Shopping Resort, dezvoltat de grupul Auchan pe o parte din fosta fabrică Tractorul Braşov. Investiţia în acest proiect se ridică la 60 mil. euro, iar lucrările pe şantier sunt împărţite între Conarg şi Bog’Art.

„În ultimii ani nu am făcut dezvoltări sau achiziţii imobiliare, dar urmăresc în continuare cu atenţie sectorul de real estate, dat fiind faptul că am un istoric şi o experienţă în domeniu. O mică investiţie, care se adresează segmentului de clienţi cu potenţial financiar ridicat, a fost începută în 2013 şi s-a finalizat anul acesta, dar nimic semnificativ ca volum. Domeniul este încă în stagnare, însă oportunităţile se pare că nu se mai lasă mult aşteptate“, preconizează antreprenorul ar­geşean. Conarg are în proiect încă din perioada de vârf a pieţei imobiliare construcţia unui ansamblu rezidenţial în Prelungirea Ghencea, unde compania deţine un teren de 15.500 mp. Pe acest lot erau proiectate iniţial 850 de apartamente, dar, ca măsură de precauţie, numărul lor a fost redus la 483 de unităţi.

Nou pol de interes

Pentru a completa golul lăsat de rulajul din imobiliare, Vişoiu s-a orientat către investiţii în energie. „Cele mai importante realizări ale anului trecut au fost finalizarea investiţiilor în energie: două parcuri fotovoltaice şi un proiect de microhidrocentrale“, spune omul de afaceri. El a cumpărat în 2012 un SRL-D pornit de un tânăr debutant în afaceri, care avea în vedere dezvoltarea unui parc solar în comuna argeşeană Căteasca. Anul trecut, Vişoiu a reuşit să pună în practică proiectul preluat, rezultând un parc fotovoltaic cu o putere de 4,15 MWp în care s-au investit 5,8 mil. euro. Accesul facil la Autostrada Bucureşti-Piteşti a mai favorizat o investiţie în acest sector susţinută de Vişoiu. El a dezvoltat un al doilea parc solar în comuna Bradu, în apropierea rafinăriei Arpechim. Proiectul, cu o putere instalată de 6,07 MWp a necesitat o investiţie de 7,5 mil. euro.

Totuşi, cea mai importantă investiţie realizată de proprietarul Conarg, în 2013, constă într-o serie de zece microhidrocentrale amplasate pe râurile Capra, Buda şi Otic, din judeţul Argeş, cu o putere totală instalată de 13,6 MW. Proiectul a fost pus în funcţiune la sfârşitul anului trecut şi a presupus o investiţie de 28 mil. euro, susţinută în părţi egale de Vişoiu şi partenerul său Gheorghe Badea, alături de familia sa.

Investiţii limitate

Vişoiu spune că, deşi cifra de afaceri a grupului de firme Conarg a înregistrat o scădere de la cele aproape 60 mil. euro raportate în 2012, profitul total a crescut, trecând în zona marjei pozitive, de peste 3,2% la nivel de bilanţ consolidat. O evoluţie similară a consemnat şi activul net al Conarg, în creştere cu circa 3,8%.

„Orice investiţie are la bază o oportunitate de business şi depinde în mare măsură de capacitatea de a suporta financiar proiectul respectiv. Pentru moment, grija pentru lichiditate şi capital de lucru, coroborat cu constrângerile şi costurile de finanţare, limitează întrucâtva investiţiile. Totuşi, fără această latură, afacerile stagnează şi creşterea încetineşte, chiar businessul fiind pus  în pericol la un moment dat. De aceea, vom relua prudent investiţiile în acest an, având în vedere, în principal, modernizarea şi extinderea unor capacităţi de producţie industrială, pentru suport în construcţii: încercarea pieţei de confecţii metalice, achiziţia de echipamente specifice“, adaugă acesta.

Mai mulţi parteneri

Odată cu dezvoltarea grupului Conarg, Vişoiu a atras alături de el o serie de parteneri, pe lângă vechiul său amic Gheorghe Badea, alături de care îşi gestionează afacerile din domeniul energiei. În vara acestui an, Valentin Vişoiu şi-a redus la jumătate participaţia indirectă deţinută în cadrul Conarg Construct – una dintre cele mai mari firme din grup, într-o tranzacţie în valoare de 2,7 mil. euro. Omul de afaceri a transferat peste 90% din părţile sociale ale furnizorului de construcţii metalice către o altă firmă din grupul Conarg. După finalizarea tranzacţiei, pachetul Conarg SA, firmă din care Vişoiu deţine aproape 95%, s-a redus la 1,96%, restul părţilor sociale fiind preluate de Conarg AG, din care Vişoiu deţine, prin Conarg SA, 51%. Transferul a fost făcut în favoarea lui Ion Stan, director în cadrul grupului, care deţine 49% din Conarg AG.

Antreprenorul piteştean mai are un parteneriat şi cu Virgil Dumitru, împreună cu care gestioneză  hotelul de patru stele Ramada din Piteşti. Unitatea hotelieră are 135 de camere şi a fost inaugurată în septembrie 2011, în urma unei investiţii de 20 mil. euro. Omul de afaceri spune că gradul de ocupare al hotelului se încadrează în indicatorii medii ai domeniului, pentru o capacitate de cazare situată într-un oraş fără valenţe turistice. Vişoiu are plasamente în titluri de valoare şi acţiuni pe diverse buse, în special la BVB, abordând domeniul ca pe un exerciţiu de intuiţie. Potrivit acestuia, un câştig mare obţinut uşor implică un risc pe măsură, motiv pentru care nu alocă sume importante pentru plasamente speculative.

100 mil. euro a investit Valentin Vişoiu în cele mai mari trei ansambluri rezidenţiale dezvoltate de grupul Conarg