Potrivit Registrului operaţiunilor generatoare de obligaţii de plată al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Tehnostrade, firmă administrată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a înregistrat o factură în valoare de 18,8 milioane lei pentru proiectare şi executare autostrada Lugoj-Deva, Lot 4.
Chiar dacă proiectul pentru cei 22,1 km de autostradă au demarat în vara anului 2011, lucrările sunt blocate, de aproximativ doi ani, din cauza unor lilieci invizibili.
În 2015, lucrările au fost  blocate de existenţa unei peşteri pe aliniamentul lotului 4 din autostrada Lugoj-Deva. Peştera a fost monitorizată timp de un an şi s-a constatat că liliecii nu există. Mai mult, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi oficialii din cadrul Ministerului Mediului au verificat dacă există lilieci în peşteră.
Conform CNAIR, lucrările pentru lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva au înregistrat întârzieri deoarece nu există autorizaţie de connstruire pentru lucrarile din culoarul expropriat iniţial şi cel suplimentar aferent secţiunii D intre km 97+050 – km 97+300  (zona Peşterii Tunel). O altă problemă este afectarea stabilitătii unui stâlp al Transelectrica din cauza excavaţiilor la baza versantului din zona Branişca, relocarea liniilor de înaltă tensiune de pe lotul 4 care au blocat lucrările la viaductul Brănișca şi soluţia de relocare a peşterii cu lilieci din zona localităţii Şoimus.
Valoarea contractului pentru lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva este de 419  milioane lei, fără TVA, lucrările ar fi trebuit finalizate în mai 2016. Următorul termen pentru deschiderea traficului este decembrie 2017.

Te-ar putea interesa și: