Miliardarul Donald Trump vrea să ridice un turn cu 47 de etaje în Georgia
Compania miliardarului american Donald Trump intenţionează să ridice la Batumi, coasta georgiană a Mării Negre, un complex rezidenţial de 47 de etaje. Costul proiectului este estimat la 250 milioane de dolari, transmite Radio Liberty.
Donald Trump a ajuns în ajun la Tbilisi la bordul avionului personal, făcând aprecieri elogioase la adresa micii republici din Caucazul de Sud. Georgia este, în opinia sa, “unul dintre cele mai minunate locuri de pe glob”, afirmând că fosta republică sovietică oferă mari oportunităţi de investiţii.
Ministrul georgian al dezvoltării economice, Vera Kobalia, a remarcat, în acest context, că proiectul lui Trump deschide calea investiţiilor din lumea întreagă.
Economia georgiană a fost greu încercată în urma conflictului militar din august 2008 cu Rusia, însă în ultimii doi ani se înregistrează un trend ascendent al investiţiilor străine în Georgia.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





