P3 a finalizat vinerea trecută achiziţia Europolis Logistics Park, al cărui nume a fost schimbat în P3 Bucharest Park, de la compania austriacă CA Immo. Proprietatea cuprinde opt depozite cu o suprafaţă închiriabilă de 215.000 mp şi circa 40 de hectare de teren care permite dezvoltarea a încă 150.000 mp închiriabili. Parcul logistic este închiriat în proporţie de 97% şi are printre chiriaşi companii precum Carrefour, emag şi Tibbett Logistics.

„Procesul de autorizare pentru cele două clădiri noi, care vor dispune de 75.000 mp, este aproape finalizat, iar acum suntem în negociere pentru semnarea unor contracte de închiriere. Sperăm ca din vară, după ce vom semna aceste contracte, să începem construcţia şi să inaugurăm noile clădiri în iarnă. Ne concentrăm pe construcţia de tip Build-to-Suit (la comanda clientului n.red.), dar nu excludem şi dezvoltarea speculativă“, a declarat Ian Worboys, CEO-ul P3.

El a mai menţionat că odată cu intrarea în acţionariatul companiei a celor două fonduri de investiţii, P3 nu mai are bugete prestabilite pentru investiţii şi că noua dezvoltare, care presupune o investiţie de circa 35 mil. euro, ar putea fi susţinută din fondurile proprii ale companiei. Cu toate acestea dezvoltatorul preferă accesarea unui împrumut bancar şi se află în discuţii cu 2-3 instituţii financiare în acest sens.

Worboys a mai anunţat că şi-a exprimat opţiunea de a achiziţiona noi terenuri pentru dezvoltare în România în oraşe precum Cluj-Napoca, Arad şi Timişoara, dar P3 este interesată şi de achiziţia de noi parcuri logistice generatoare de venituri.

După ce anul trecut a făcut investiţii de circa 1 mld. euro, portofoliul logistic al P3 s-a mărit la 141 de clădiri cu o suprafaţă închiriabilă de 2,9 mil. mp şi terenuri care permit construcţia a încă 1,57 mil. mp de spaţii logistice, în principal în Europa Centrală şi de Est.

„Avem o bază de 300 de clienţi şi au fost situaţii în care o companie cu spaţii închiriate în Olanda s-a mutat în Poznan, Polonia, deci există posibilitatea ca unii dintre clienţii noştri să vrea să se mute în România. România este atractivă, dar este transă în jos de partea de infrastructură“, a comentat CEO-ul P3.

Achiziţia Europolis Logistics Park de lângă Bucureşti a făcut parte dintr-o tranzacţie extinsă şi la active din Polonia. În Polonia, investitorul a preluat de la CA Immo un parc logistic din localitatea Blonie, cu o suprafaţă de 177.000 mp. Printre chiriași se numără Bayer, IBM, Orange, Triumph și retailerul online Allegro. Această proprietate dispune de 17 ha de teren pentru noi dezvoltări. Al doilea parc logistic se află lângă Piotrkow, la Sud-Est de orașul Lodz, în centrul Poloniei. Acesta oferă 75,000 mp de spații și este situat pe un teren de 120 ha, cu potențial pentru alte noi dezvoltări. Kühne & Nagel, FM Logistic și InPost sunt cei mai mari chiriași ai parcului.

Fondul de investiţii TPG Capital, care controlează compania P3, a fost fondat de miliardarii americani David Bonderman şi James Coulter, care s-au cunoscut în timp ce lucrau pentru grupului miliardarului Robert Bass. Cei doi au plecat pe cont propriu şi au fondat TPG Capital, cu sediul în Fort Worth, Texas. Au investit 66 mil. dolari în Continental Airlines, care se afla în pragul falimentului, şi au ajuns să scoată un profit de 640 mil. dolari de pe urma primului lor „deal“. Astăzi, TPG Capital este considerată una dintre cele mai mari firme de private equity din lume, cu active în administrare în valoare de 66 mld. dolari. David Bonderman are o avere estimată la 2,6 mld. dolari, în timp ce James Coulter de 2,2 mld. dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes.