S-a aflat acum! Mii de români vor avea salariile reduse în 2019

S-a aflat acum! Mii de români vor avea salariile reduse în 2019
Publicat de Claudiu Popa la 12 ianuarie 2019, 09:00

Vești proaste pentru mai multe categorii de angajați din România. Potrivit ultimelor măsuri luate de Guvern aceștia vor avea salarii mai mici cu zece procente în acest an, asta dacă conducerea țării nu va veni cu o serie de decizii întru ajutorarea acestor români.

Măsura prin care Guvernul a „peticit” lefurile angajaţilor din IT şi cercetare-dezvoltare, după ce aceştia au fost afectaţi anul trecut de mutarea contribuţiilor, a expirat la finalul anului 2018. Drept urmare, aceşti angajaţi s-ar putea trezi cu salarii mai mici cu circa 10%, din acest an. 

Anul trecut, angajaţii din industria IT şi cercetare-dezvoltare au fost afectaţi de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, în contextul în care ei erau scutiţi de plata impozitului pe venit. Prin Ordonanţa de Urgenţă 3 din 2018 s-a redus baza contribuţiei de sănătate în aşa fel încât această pierdere să fie compensată. „Dar întrebarea este, având în vedere că această măsură a fost limitată în timp, până la 31 decembrie 2018, cum va continua? Va fi o modificare? Nu va fi o modificare? Care vor fi regulile pentru a vedea în ce măsură costurile pentru aceste categorii vor fi sau nu mai mari”, atrăgea atenţia recent Daniel Anghel, partener, liderul Departamentului de taxe şi consultanţă juridică, PwC România, potrivit adevarul.ro.

Drept urmare, programatorii şi angajaţii din cercetare-dezvoltare sunt în pericolul de a le scădea salariile, dacă Guvernul nu menţine şi anul viitor măsura „peticirii” lefurilor acestora. Potrivit lui Ionuţ Sas, partener PwC România, presupunând că salariile brute vor rămâne la acelaşi nivel, angajaţii din IT şi cercetare-dezvoltare vor avea un salariu net mai mic începând cu 1 ianuarie 2019.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.