Așadar, primarul general din București consideră că este nevoie de o reducere a risipei în administraţia publică centrală şi locală.

Totuși, Nicușor Dan a subliniat că trebuie păstrată o autonomie a autorităţii locale, să i se dea acesteia o marjă în care să se încadreze şi să fie lăsată să îşi facă restructurările în această marjă.

Nicușor Dan anunță reduceri de personal şi restructurări de instituţii

„Noi am făcut astfel de reduceri de personal şi restructurări de instituţii. Am închis 15 companii municipale. Numărul de angajaţi din companiile municipale a scăzut în doi ani şi jumătate cu 4.100. 4.100 de persoane au plecat din companiile din subordinea municipalităţii.

Avem proiecte făcute pentru desfiinţarea altor şapte instituţii. Este vorba de Centrul pentru Tineret, Centrul pentru Seniori, Centrul Cultural Dalles, Centrul Lipatti, Expo Arte, Centrul de Plante şi mai este o mică instituţie de cultură, Centrul Lumina”, a declarat Nicușor Dan.

Există situaţii specifice pentru fiecare din administraţiile locale

De asemenea, acesta a explicat că există situaţii specifice pentru fiecare din administraţiile locale şi trebuie lăsate să decidă singure cum îşi organizează aparatul, în nişte limite „pe care structura centrală a statului să i le impună”.

„Pentru moment au circulat în spaţiul public mai multe forme, eu nu am văzut forma oficială asumată de Guvern, o să fac comentarii în momentul în care o să o am. E nevoie de reducerea risipei în administraţia publică centrală şi locală. Trebuie păstrată o autonomie a autorităţii locale, să i se dea autorităţii locale o marjă în care să se încadreze şi să fie lăsată ea să îşi facă acele restructurări în această marjă, pentru că sunt chestiuni specifice.

Vă dau un singur exemplu. Departamentul Urbanism din Primăria Capitalei. Am făcut acolo trei sau patru concursuri şi în continuare avem cinci poziţii neocupate şi noroc că am reuşit să transferăm vreo trei, patru persoane de la alte instituţii, de la primării de sector ca să nu avem zece poziţii neocupate. Sunt situaţii specifice pentru fiecare din administraţiile locale şi atunci trebuie lăsată ea să decidă cum îşi organizează aparatul, bineînţeles în nişte limite pe care structura centrală a statului să i le impună”, a conchis Nicuşor Dan.