Mii de profesori rămân fără catedră. Avertisment de la Guvern: Nu încheiem contracte noi
SURSA FOTO: Dreamstime - Profesori
Daniel David, ministrul Educației, a transmis că există posibilitatea să nu fie încheiate noi contracte de muncă pentru profesorii care au susținut examenul de titularizare, chiar dacă au obținut note mari.
Titularizarea nu garantează noi contracte, avertizează Daniel David. Anul acesta, 13.553 de candidați au reușit să obțină peste 7 la acest examen, ceea ce, în mod normal, le-ar permite angajarea pe perioadă nedeterminată.
Daniel David explică de ce unele posturi ar putea dispărea
Totuși, oficialul a explicat că numărul contractelor noi depinde de situația posturilor disponibile, de candidații care au obținut peste nota 7 și de cei care au luat peste 5 și pot fi încadrați ca suplinitori.
Pentru a deveni titular, condiția este obținerea unei note de minimum 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Această cerință este obligatorie, însă nu garantează automat obținerea unui post sau a unei catedre pe perioadă nedeterminată.
„Contractele de muncă în vigoare sunt protejate. S-ar putea să nu încheiem unele noi. Nu știu. Acum avem concursul de titularizare. Trebuie să vedem câți au luat nota peste șapte, câte posturi de titularizare vor fi acoperite, câți au luat peste cinci și pot fi suplinitori”, a declarat Daniel David pentru Vorbitorincii.

Procentul candidaților cu note peste 7 la titularizare în acest an este de 43,52%
Procentul candidaților cu note peste 7 la titularizare în acest an este de 43,52%. Înscrierile la examen au avut loc înainte de intrarea în vigoare a noii legi a educației, care introduce, din această toamnă, creșterea normei de predare cu două ore. Această modificare va redistribui orele plătite anterior la plata cu ora către profesorii titulari, ceea ce va reduce numărul posturilor disponibile pentru suplinitori.
Rezultatele inițiale au fost afișate pe 22 iulie 2025, iar contestațiile au fost depuse în aceeași zi. Rezultatele finale sunt așteptate pe 30 iulie 2025.
Multe cadre didactice nu vor mai putea ocupa un post la catedră
Anterior, ministrul a spus că o parte din cadrele didactice nu vor mai putea ocupa un post la catedră începând cu noul an școlar. Acesta a explicat că măsura îi vizează în special pe profesorii suplinitori, în timp ce la catedră vor rămâne doar cei care sunt titulari pe post.
În momentul de față, cadrele didactice suplinitoare au contracte de muncă pe o perioadă determinată de un an, fie pentru că nu există posturi cu viabilitate mai mare, fie din cauză că nu se întrunește numărul necesar de ore într-o singură unitate de învățământ pentru a se justifica o angajare pe termen mai lung.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





