Mii de pasageri au avut nevoie de asistență pentru reprogramarea sau anularea zborului
Vești proaste pentru românii care călătoresc cu avionul. Agenția de turism Vola a asistat peste 1.000 de pasageri să se adapteze schimbărilor și anulărilor de zboruri din ultima perioadă și a recuperat pentru aceștia peste 50.000 de euro de la companiile aeriene.
Cele peste 40 de persoane ce formează echipa de Customer Care Vola.ro lucrează non stop la soluționarea și lămurirea tuturor pasagerilor care sunt în situația unor zboruri spre regiunile aflate în carantina din Italia sau au semne de întrebare cu privire la călătoriile ulterioare.
„Aeroporturile din Italia sunt printre cele mai căutate și tranzitate de pasagerii români. Fie că mergeau în Italia pentru a-și petrece vacanță, fie că mergeau acolo la muncă sau la studii, închiderea traficului aerian cu Italia afectează și foarte mulți români. Ca în fiecare situație de genul acesta întreaga echipă Vola.ro face eforturi imense pentru a informa și pentru a asista pe cât posibil toți turiștii care urmează să călătorească în perioada următoare. Este un volum de muncă foarte mare pentru care am dedicat peste 40 de colegi, cu programul de muncă non stop, ca de obicei. Volumul întrebărilor primite este cu 70% mai mare față de restul anului. Diferența dintre un bilet de avion rezervat direct pe website-ul companiei aeriene și un bilet de avion rezervat prin Vola.ro este că avem resursele să comunicăm mai transparent, mai rapid și să susținem astfel de perioade de incertitudine.”, a declarat Claudia Tocilă, Marketing Manager Vola.ro.
Pasagerii afectați care au biletele achiziționate prin Vola.ro pot contacta compania atât telefonic la departamentul de Customer Care disponibil 24/7, cât și prin chat-ul online disponibil pe Vola.ro și Facebook (https://www.facebook.com/VolaRomania/). De asemenea, compania pune la dispoziția clienților informații actualizate despre călătoriile din această perioada printr-un infopack disponibil online sau pe chatul Facebook Vola.ro.
Vola monitorizează constant evoluția COVID-19 și deciziile companiilor aeriene.
„După experiența ultimelor două săptămâni am pus laolaltă cele mai des întâlnite întrebări ale pasagerilor primite de colegii noștri de la Customer Care și urmează să le încărcăm pe o pagină dedicată pe Vola.ro. Ne dorim să oferim acolo cele mai complete informații legate de impactul Coronavirus asupra călătoriilor românilor și să facem împreună primii pași în rezolvarea oricăror semne de întrebare ar avea turiștii noștri.”, a continuat Claudia Tocilă, Marketing Manager Vola.ro.
Ce trebuie să știe românii despre călătoriile cu avionul în această perioada
Pentru românii care aveau programate călătorii în zonele carantinate și cu zboruri anulate, echipa Vola.ro îi va asista în recuperarea contravalorii biletului de avion sau în reprogramarea gratuită a călătoriei.
Pentru românii care au programate zboruri în alte destinații, dar care nu își doresc să mai călătorească, echipa Vola.ro ii poate ajută să își reprogrameze zborul, în limita termenilor și condițiilor specifici fiecărui bilet de avion. Sunt companii aeriene care permit gratuit reprogramarea zborului până la o anumită dată, în special pentru zborurile rezervate în luna Februarie și în prima săptămâna a lunii Martie.
Pentru românii care urmează să se întoarcă în țară din zone cu risc, se va impune fie carantinarea în spații special amenajate (în cazul zonei roșii a Coronavirusului, ce include China continentală (provincia Hubei), Italia de Nord, Coreea de Sud (județul Cheongdo), fie carantinarea la domiciliu timp de 14 zilei pentru cei de vin din alte provincii și orașe din China continentală; toate celelalte regiuni și localități din Italia; alte județe și localități din Coreea de Sud, Iran. Nu sunt impuse alte restricții sau măsuri de călătorie pentru pasagerii care vin din alte regiuni.
Informațiile sunt valabile la data comunicatului și este posibil să se schimbe în conformitate cu evoluția deciziilor statelor implicate și a companiilor aeriene.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





