Mii de fermieri ajung la București pe 30 iulie. Ce revendicări îi scot în stradă pe crescătorii de oi și capre
SURSA FOTO: Asociaţia Crescătorilor de Ovine ”Dacia”
Protestul național al crescătorilor de ovine și caprine a primit aviz oficial pentru desfășurare în București. Joi, 30 iulie 2026, mii de fermieri din mai multe regiuni ale țării sunt așteptați să participe la manifestația organizată pentru susținerea sectorului ovin.
Criza care aduce fermierii în fața Guvernului. Mii de crescători de oi și capre ies la protest
Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Voiniceni, organizatorii protestului, au anunțat că Primăria Municipiului București a aprobat desfășurarea acțiunii prin Protocolul nr. 125211/28.07.2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991.
Protestul este programat joi, 30 iulie 2026, în intervalul 10:00-19:00, și va reuni crescători de ovine și caprine din toate zonele țării. Organizatorii au transmis că manifestația va respecta traseul și programul stabilite prin protocolul aprobat.

Programul protestului și traseul participanților
Potrivit organizatorilor, prima parte a acțiunii va avea loc între orele 10:00 și 13:00, când aproximativ 1.500 de fermieri sunt așteptați să protesteze în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Ulterior, între orele 13:00 și 14:00, participanții se vor deplasa organizat pe traseul Piața Presei Libere – Șoseaua București-Ploiești – Bulevardul Regele Mihai I – Arcul de Triumf – Șoseaua Pavel D. Kiseleff – Piața Victoriei.
În Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului României, este anunțată participarea a aproximativ 5.000 de persoane, între orele 10:00 și 17:00. La ora 17:00 este prevăzută începerea defluirii participanților.
Organizatorii au precizat că o delegație a fermierilor va depune autorităților un memoriu oficial care include revendicările și solicitările crescătorilor de ovine și caprine, potrivit celor relatate de revistafermierului.ro.
Fermierii reclamă dificultăți majore în sectorul ovin
Crescătorii de ovine susțin că sectorul se confruntă cu o criză majoră, provocată de restricțiile impuse după apariția Pestei Micilor Rumegătoare. Aceștia reclamă blocarea exporturilor, dificultăți economice pentru ferme și lipsa unor soluții din partea autorităților.
„Sectorul ovin românesc traversează cea mai gravă criză din ultimele decenii. Mii de exploatații sunt afectate de restricțiile impuse în urma gestionării crizei generate de Pesta Micilor Rumegătoare, iar consecințele economice sunt devastatoare. Exporturile au fost blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroși crescători riscă să renunțe definitiv la această activitate. În tot acest timp, fermierii au transmis numeroase adrese, propuneri și avertismente către autoritățile competente, fără ca problemele esențiale să fie soluționate”, susțin organizatorii protestului.

Crescătorii solicită deblocarea urgentă a exportului de ovine vii, stabilirea responsabilităților pentru modul de gestionare a crizei și acordarea unor despăgubiri fermierilor afectați.
Printre revendicări se mai află măsuri pentru relansarea sectorului ovin, păstrarea programelor de supraveghere sanitar-veterinară fundamentate științific, finanțarea din fonduri publice a costurilor pentru vaccinarea obligatorie împotriva antraxului și un dialog permanent între autorități și organizațiile reprezentative ale crescătorilor.
Organizatorii cer participarea fermierilor la manifestație
Asociațiile care au inițiat protestul au transmis un apel către organizațiile profesionale și către crescătorii de ovine și caprine să participe la acțiune.
„Adresăm un apel tuturor organizațiilor profesionale, crescătorilor de ovine și caprine și tuturor celor care cred în viitorul agriculturii românești să fie alături de noi. Acest protest este unul legal, autorizat și pașnic. Respectarea protocolului aprobat și a indicațiilor forțelor de ordine reprezintă o responsabilitate comună.
Pe 30 iulie nu protestăm doar pentru oieri. Protestăm pentru dreptul fermierilor români de a munci, de a produce și de a avea un viitor în propria țară. Când dispare oieritul, România pierde nu doar un sector economic, ci o parte din identitatea și tradiția sa”, transmit Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Voiniceni.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.