Mii de blocuri, fără apă caldă. Magistrala a fost afectată de o avarie majoră. Când revine furnizarea

Mii de blocuri, fără apă caldă. Magistrala a fost afectată de o avarie majoră. Când revine furnizarea

SURSA FOTO: Dreamstime - apă caldă

Publicat de Iulian Luca la 20 august 2025, 16:12

Peste 5.000 de blocuri din Capitală sunt în continuare fără apă caldă, deși avaria majoră de pe magistrala Mihai Bravu a fost remediată. Termoenergetica spune că reumplerea rețelei durează până la 12 ore, pentru a preveni noi avarii.

Conducta magistrală, veche de aproape 40 de ani, a fost reparată

Compania Termoenergetica a anunțat miercuri, 20 august 2025, că a finalizat lucrările de reparație a conductei magistrale cu diametrul de un metru, afectată de o avarie majoră.

Conducta, veche de aproape patru decenii, s-a fisurat duminică seară, la intersecția dintre Șoseaua Mihai Bravu și Splaiul Unirii, în zona Podului Mihai Bravu. Avaria a provocat pierderi mari de agent termic, ceea ce a dus la oprirea forțată a CET Progresu.

Deși lucrările s-au încheiat, Termoenergetica subliniază că procesul de reîncărcare a rețelei este unul complex și necesită timp. Rețeaua are aproximativ 100 de kilometri de conducte care trebuie reumplute treptat, atât pe tur cât și pe retur. Reumplerea nu poate fi făcută brusc, pentru a nu provoca noi fisuri pe alte segmente degradate ale rețelei.

Furnizarea apei calde rămâne oprită pentru peste 5.000 de imobile din București

Potrivit aplicației Termo Alert, miercuri dimineață, 5.199 de imobile din Capitală nu aveau apă caldă. Acest număr reprezintă 56% din totalul clădirilor racordate la sistemul centralizat de termoficare. Cele mai afectate sunt sectoarele 2, 3 și 4.

Avaria de duminică a afectat o conductă magistrală esențială, iar pierderile masive de apă fierbinte au determinat Elcen să oprească CET Progresu. Măsura a fost luată pentru a evita daune serioase la nivelul instalațiilor energetice.

Termoenergetica a precizat că „procesul de încărcare depinde direct de starea de degradare a conductelor” și că echilibrarea hidraulică a sistemului poate dura până la 12 ore.

termoficare termoenergetica
SURSA FOTO: Termoenergetica

Rețeaua se reumple cu dificultate pentru a preveni noi avarii

Termoenergetica explică faptul că procesul de reîncărcare nu poate fi grăbit. Rețeaua primară trebuie încărcată gradual, deoarece conductele sunt vechi și fragile. În lipsa unui control atent al presiunii, pot apărea fisuri suplimentare sau spărturi în alte zone ale sistemului.

„Procesul de încărcare depinde direct de starea de degradare a conductelor, precum și de lungimea conductei magistrale care trebuie încărcată, în acest caz aproximativ 100 de kilometri. Reumplerea rețelei se realizează treptat atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur, iar apoi se echilibrează hidraulic întregul sistem”, explică sursa citată.

Totodată, compania și-a cerut scuze bucureștenilor pentru disconfortul creat și a dat asigurări că toate echipele sunt mobilizate în teren pentru reluarea furnizării în condiții de siguranță.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm populația că echipele noastre sunt mobilizate permanent pentru reluarea furnizării agentului termic în condiții de siguranță, cât mai rapid”, precizează Termoenergetica.

Situația din aceste zile arată încă o dată gradul avansat de degradare al sistemului de termoficare din București. Deși au fost realizate lucrări de înlocuire, rețeaua magistrală, construită în anii ’80, funcționează în continuare la limita avariei. De altfel, episoadele nu sunt o noutate, bucureștenii confruntându-se frecvent cu întreruperi în furnizarea apei calde sau a căldurii.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.