Mihály Varga: Investiţiile americane ar putea accelera repornirea economiei ungare
Ministrul ungar de finanţe, Mihály Varga a vorbit despre repornirea economiei din Ungaria. Potrivit acestuia, investițiile americane ar fi un factor imporant care ar putea accelera revenirea de după criza actuală.
„Vom continua procesul de repornire a economiei cu reducerea impozitelor, cu sprijinirea investiţiilor şi cu îmbunătăţirea mediului de afaceri”, a declarat ministrul ungar de finanţe, Mihály Varga, la reuniunea Consiliului de Afaceri Americano-Ungar (USHBC), scrie mti.com.
Conform semnalelor venite din partea companiilor americane, încrederea în economia ungară este în continuare neclintită, a subliniat Mihály Varga, care a adăugat: Conducătorii celor mai renumite zece companii americane au venit la Budapesta pentru a şasea oară cu prilejul reuniunii Consiliului de Afaceri Americano-Ungar, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul ungar de Finanţe.
În cadrul reuniunii Mihály Varga a precizat: Anul trecut, când s-au întâlnit tot în cadrul aceluiaşi forum, cel mai important obiectiv a fost întreţinerea unor relaţii de cooperare în vederea protejării locurilor de muncă. Acest efort a adus rezultate: economia ungară a făcut faţă crizei generate de pandemia cu noul coronavirus, a înregistrat cele mai rapide creşteri la nivel european, iar numărul angajaţilor este mai mare ca oricând.
Revenirea economiei va depăși așteptările
Ministrul de finanţe a subliniat, totodată, că economia ungară, care potrivit aşteptărilor va creşte într-un ritm care va depăşi chiar şapte la sută, oferă oportunităţi importante pentru investitori, de aceea în procesul de repornire a economiei Guvernul ungar se bazează şi pe companii americane.
Statele Unite sunt cel mai mare investitor în Ungaria din afara Europei, cele 1.700 de firme cu capital american asigură aproximativ 106 mii de locuri de muncă. Dintre cele mai mari cincizeci de companii americane patruzeci sunt prezente în Ungaria, iar volumul schimburilor comerciale între cele două ţări a atins cifra de 5,8 miliarde de dolari. În ciuda epidemiei, investițiile SUA au creat aproximativ 2.500 de locuri de muncă în Ungaria, în 2020, reprezentând un sfert din toate locurile de muncă create de investitorii străini anul trecut, fiind în fruntea listei investitorilor.
Prin Consiliul de Afaceri Americano-Ungar, înființat la New York în 2016, îşi prezintă experienţele acumulate în Ungaria acele mari companii americane care au deja investiții semnificative în această ţară sau sunt interesate de oportunități comerciale și de investiții.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





