Mihaela Rădulescu a spus totul despre soția lui Dani Oțil. Ce crede despre Gabriela Prisăcariu
După o relație de câțiva ani, Mihaela Rădulescu și Dani Oțil și-au refăcut viața, fiecare cu altcineva. Întrebată recent ce părere are despre actuala iubită a prezentatorului tv, Mihaela Rădulescu nu a ezitat să răspundă.
Povestea de dragoste dintre Dani Oțil și Mihaela Rădulescu a ținut mult timp primele pagini ale ziarelor și nimeni nu se aștepta ca cei doi să se despartă, însă relația lor s-a încheiat de mult, iar acum fiecare iubește pe altcineva.
”Mă bucur că e fericit și că are o fată superbă lângă el”
Despărțirea a fost fără certuri, astfel că ambii au doar cuvinte de laudă unul pentru altul. Întrebată recent ce crede despre statutul fostului său iubit, Mihaela Rădulescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Dani, despre care spune că va fi un tată minunat și are o soție superbă.
„Va fi un tată minunat. Minunat! Mă bucur enorm că e fericit și că are o fată superbă lângă el. Și asta și-a dorit el cel mai mult, și mă bucur din toată inima că i se întâmplă. Va fi tată, va fi soț, va avea exact viața pe care și-a dorit-o și mă bucur enorm pentru el. Le doresc numai bine”, a precizat Mihaela Rădulescu.
”Să aibă câți copii vor ei”
De altfel, prezentatoarea tv a mai avut declarații cu privire la viața amoroasă a fostului iubit. Cu ceva timp în urmă ea explica de ce nu a ajuns la căsătorie cu acesta și ce a dus la ruptura dintre ei.
”Am simțit că i-am încurcat puțin viața, vedeam că nu se mai duce în nicio direcție. Mi-ar fi plăcut să-l văd mai devreme însurat, cu copii, cu tot ce trebuie. La noi treaba asta era imposibilă, pentru că era genul de relație imposibilă. Fiecare era în țara lui și cu treaba lui. Mă bucur realmente pentru el. Doamne ajută să fie fericit! Să aibă câți copii vor ei.”, a mai spus vedetă.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




