Mihaela Bilic dezvăluie greșeala care distruge vitaminele din legume. Ce ar trebui să mănânci întotdeauna crud
SURSA FOTO: Facebook, Mihaela Bilic
Dacă obișnuiești să fierbi toate legumele înainte de a le consuma, s-ar putea să pierzi o parte importantă din vitaminele de care organismul are nevoie. Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne explică de ce unele alimente sunt mult mai sănătoase crude și care sunt cele pe care ar trebui să le eviți gătite excesiv.
Mihaela Bilic dezvăluie greșeala care distruge vitaminele din legume! Ce ar trebui să mănânci întotdeauna crud?
Medicul nutriționist Mihaela Bilic îi îndeamnă pe români să profite de sezonul cald și să includă în alimentația zilnică cât mai multe legume proaspete și colorate. Potrivit ei, modul în care sunt preparate legumele influențează direct aportul de vitamine și nutrienți, iar multe dintre ele își păstrează proprietățile benefice doar dacă sunt consumate crude.
Specialista în nutriție recomandă ca legumele să fie prezente la fiecare masă, subliniind că beneficiile maxime pentru digestie și sănătate sunt obținute din consumul lor în stare proaspătă. Ea explică faptul că majoritatea legumelor pot fi consumate crude, iar prepararea termică poate reduce semnificativ valoarea nutritivă.
Ea atrage atenția că vitamina C este una dintre cele mai sensibile la temperaturile ridicate. Conform spuselor ei, fiecare minut de fierbere reduce conținutul acestei vitamine, în timp ce mineralele, precum calciul, magneziul, fierul și zincul, își păstrează proprietățile chiar și după gătire.
Nutriționistul precizează că broccoli se numără printre legumele care oferă cele mai multe beneficii atunci când sunt consumate crude sau preparate foarte puțin la abur. Ea explică faptul că fitonutrienții cu efect protector asupra organismului au eficiență și absorbție maxime în aceste condiții.
Bilic spune că usturoiul și ceapa își pierd o parte dintre compușii benefici în timpul gătirii, deoarece substanțele cu sulf sunt neutralizate de căldură. În plus, usturoiul poate căpăta un gust amar dacă este preparat termic prea mult timp.
Specialista în nutriție recomandă și consumul de avocado în stare proaspătă. Ea explică faptul că, prin încălzire, taninurile cu efect antioxidant își modifică proprietățile și pot deveni amare, motiv pentru care fructul este mai sănătos și mai gustos dacă este consumat crud.
„Dacă e vară, e momentul să mâncăm legume cât mai multe și mai colorate în fiecare zi și la fiecare masă. Întrebarea este: le mâncăm crude sau gătite? Beneficii maxime pentru digestie și sănătate obținem din legumele proaspete, de la ciuperci și sparanghel, la broccoli și sfeclă. Majoritatea legumelor pot fi mâncate crude.
Gătitul și temperatura ridicată distrug vitaminele, în general, și vitamina C în special. Fiecare minut de fiert scade cu 25% conținutul de vitamina C. Mineralele, în schimb, nu sunt afectate de căldură. Cantitatea de calciu, magneziu, fier sau zinc nu scade prin gătit.
Fitonutrienții cu efect anticancer din broccoli au eficiență și absorbție maximă dacă îl consumăm crud sau gătit foarte puțin la abur. Alicina și compușii benefici cu sulf din ceapă și usturoi sunt neutralizați de căldură. Evitați tratamentul termic prelungit, deoarece usturoiul devine amar prin gătire. Taninurile cu efect antioxidant din avocado devin amare prin încălzire, așa că este recomandat să consumați fructul crud”, a mărturisit medicul nutriționist pe Facebook.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.