Fiscul va înregistra din oficiu ca plătitori de impozit pe profit microîntreprinderile care au achitat până în acest an impozit pe venit, după ce preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fisală (ANAF) a emis un ordin în acest sens, informează instituţia.

“Pentru a evita aglomeraţia la unităţile fiscale, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a emis un ordin potrivit căruia organele fiscale vor modifica, din oficiu, vectorul fiscal pentru contribuabilii aflaţi în prezent în această situaţie. Ca urmare, contribuabilii înregistraţi în evidenţele fiscale, la 31.12.2009 ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu trebuie să se prezinte la organul fiscal competent pentru depunerea declaraţiei de menţiuni 010”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Instituţia precizează că, în conformitate cu Codul de Procedură Fiscală şi urmare a modificării regimului de impozitare, microîntreprinderile aveau obligaţia depunerii la organul fiscal a declaraţiei de menţiuni 010, prin care se înregistrau ca plătitori de impozit pe profit.

Comunicatul ANAF nu precizează data la care a fost emis ordinul preşedintelui instituţiei.

Impozitul de 3% pe venit s-a anulat

Ministerul Finanţelor Publice a transmis miercuri un comunicat prin care explica că sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv pâna la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007-2009

“Pe cale de consecinţă, începând cu 1 ianuarie 2010, prevederile Titlului IV «Impozit pe veniturile microîntreprinderilor», normele metodologice de aplicare corespunzătoare, precum şi alte prevederi incidente acestui sistem nu mai produc efecte juridice”, se preciza în comunicatul MFP.

Potrivit Finanţelor, începând cu data de 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile care până la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV din Codul Fiscal vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, potrivit Titlului II “Impozitul pe profit” din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

SURSA:Mediafax