Compania RICOH, jucător global din domeniul tehnologiei specializat în echipamente de imagistică pentru business, soluţii de imprimare, sisteme de management al documentelor şi servicii IT, îşi extinde operaţiunile de distribuţie în România printr-un nou parteneriat încheiat cu MGT Educational.

 Potrivit acordului încheiat de cele două companii, MGT Educational va distribui gama de imprimante şi multifuncţionale RICOH, pentru SoHo si SME, oferind servicii cu valoare adăugată retailerilor şi resellerilor de pe teritoriul ţării.
 
Ricoh are un portofoliu de produse potrivit pentru toate sectoarele de piaţă, precum şi programe de colaborare atractive şi stimulatoare pentru partenerii de revânzare. RICOH asigură beneficii în patru arii cheie: costuri de funcţionare, energie, spaţiu şi timp.

Ca lider de piaţă pe segmentul de copiatoare A3 multi-funcţionale în Europa, RICOH ştie ce aşteptări există de la un furnizor de astfel de echipamente. Indiferent de dimensiunea afacerii, utilizatorii au nevoie de acelaşi lucru: produse pe care se pot baza pentru a produce documente cu aspect profesional, la viteză mare şi cost redus. Pentru birouri mici şi home office, gama de imprimante pentru SoHo si SME este ideală, necesitând doar o instalare IT simplă, furnizând caracteristici de economisire a costurilor, uşurinţă în utilizare şi fiabilitate ridicată.